La câteva zile după ce Dinamo a ratat calificarea în cupele europene în urma finalei barajului pentru Conference League contra lui FCSB (1-2 d.p.), Zeljko Kopic a părăsit oficial funcția de antrenor, deși mai avea contract pentru încă două sezoane.
Dinamo ar vrea un antrenor străin în locul lui Kopic, dar sunt și 3 români pe listă
"Ambele părți au ajuns de comun acord că este nevoie de o nouă provocare", a scris Dinamo, în comunicatul în care se anunță plecarea croatului.
Din informațiile PRO TV, Dinamo ar intenționa să mizeze tot pe un antrenor străin în următoarea perioadă, însă pe lista conducerii se numără și câțiva antrenori români. Printre ei, Florin Bratu, Adrian Mutu și Ioan Ovidiu Sabău.
Bratu (46 de ani), fost jucător important al lui Dinamo, vine după un sezon în care ambele echipe pe care le-a antrenat au retrogradat: CS Dinamo în Liga 3 și Metaloglobus în Liga 2. A mai fost antrenorul "câinilor" în prima ligă, în perioada februarie - septembrie 2018, iar de-a lungul carierei a mai lucrat la Aerostar Bacău, FC Turris, Concordia Chiajna, naționala U21 a României sau Karmiotissa (Cipru)