VIDEO EXCLUSIV Golgheter pentru FCSB! "Dacă dă 15 goluri? Nu prea vezi în Liga 1 ca el"

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 02 August 2022, 11:05
Data actualizarii: Marti 02 August 2022, 11:06

Bogdan Rusu este surpriza celor de la FCSB în actuala fereastră de mercato, atacantul de 32 de ani fiind prezentat ieri, după transferul de la CS Mioveni.

Pentru Bogdan Rusu, Gigi Becali a anunțat că a plătit 100.000 de euro celor de la CS Mioveni, însă suma totală poate crește în funcție de rezultatele lui FCSB din Conference League. Dacă vicecampioana se va califica în play-off, argeșenii vor încasa încă 100.000 de euro, iar o eventuală participare în grupe va aduce un nou bonus, de 50.000 de euro.

Liviu Ganea, despre transferul lui Bogdan Rusu la FCSB

Becali l-a prezentat drept "vedeta echipei" și a anunțat că Rusu va fi titular în meciul cu Dunajska Streda.

Prezent la Ora Exactă în Sport, fostul atacant Liviu Ganea a lăudat calitățile lui Bogdan Rusu la finalizare și a spus că nu s-ar mira dacă fotbalistul de 32 de ani va deveni noul golgheter al echipei.

"Un transfer în contextul în care FCSB nu are atacanți în momentul de față. Ianis Stoica e singurul care a jucat titular în ultimul timp. Dumiter e folosit mult mai puțin, iar de Mamut se știe deja că nu i se va prelungi contractul. Aveau nevoie de altceva. Chiar mă gândeam ieri: dacă va juca titular Bogdan Rusu și va da vreo 15 goluri? Ok, el a jucat la Mioveni, n-a avut niciodată o echipă care să-i aducă mingea în fața porții și să aibă multe centrări în careu. El, la meciul cu CFR Cluj, nu a avut multe ocazii.

El și-a dat seama că e în criză de timp acolo (n.r - la golul contra lui CFR Cluj). Și lovitura de cap, una pe care nu prea o vezi în Liga 1, cu elan, să-ți calculezi foarte bine pașii și să apreciezi. 

Nu e atât de importantă înălțimea. Și Mamut e înalt, dar nu dă 10 goluri pe sezon cu capul. Contează foarte mult detenta, cum îți faci pașii. E foarte greu ca un fundaș să te controleze pentru că nu ești lângă el, ai bătut doi-trei pași și deja ești pe lângă el", a spus Liviu Ganea, la Ora Exactă în Sport.

Gigi Becali dezvăluie cum s-a făcut transferul lui Bogdan Rusu la FCSB

La conferința de presă de astăzi, Gigi Becali a explicat cum a decis să-l transfere pe Bogdan Rusu, a povestit discuția cu primarul din Mioveni, dar și faptul că a avut concurență serioasă la acest transfer.

"Eu habar n-aveam, nu mă uit la meciuri. Am zis să mă uit și eu puțin la CFR. Când am văzut, pac, gol cu șpițul! Bă, ce gol a dat ăsta, mă? Gol de fotbalist! Gol frumos, nu oricine dă gol de acolo ca el. Mai trece ceva, pac, cu capul, nu cum dau unii, cu ceafa, cu umărul. Nu, cu capul, gol de atacant! I-am dat telefon lui MM: 'Bă MM, tu știi de unul Bogdan Rusu?' / 'Cum să nu-l știu?' / 'Mâine vreau să-l iei' / 'Nu, că stai să vezi, că e, că nu e, eu am zis mereu la emisiuni' / ''Mă, spune-mi mie când vezi un jucător, nu la emisiune'. El a zis că l-a tot lăudat la emisiune.

Le-am zis: dați-mi mie numărul primarului. Hai, mă, să vorbească Gigi Becali cu primarul, să vedem dacă îl dă sau nu. El (n.r - pe Bogdan Rusu) l-am sunat aseară, la pauza meciului. Nu credea nici el. L-am sunat pentru că n-aveam atacant. Am zis: 'Bă Mihaie, hai să luăm un atacant, noi nu putem să câștigăm meciuri fără atacant'. Am vorbit eu cu primarul. Le-am zis că le dau 100.000, încă 100.000 dacă ne calificăm mai departe și încă 50.000 dacă intrăm în grupe. 

Am terminat cu el, a venit băiatul, după care l-au sunat unii de la alte echipe, că îi dau 25.000 de euro pe lună. El a zis că e om de onoare și că dacă i-a promis lui nea Gigi, la el merge! Nu de la Craiova, de prin Ardeal", a spus Gigi Becali.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!