Fundașul portughez s-a despărțit recent de Ujpest, chiar dacă presa din Ungaria susține că fotbalistul se află încă sub contract.

Gigi Becali: ”Duarte poate fi legitimat acum, dar poate juca doar din ianuarie!”

Fostul jucător de la FCU Craiova se bătuse deja palma cu FCSB de mai multe zile, așa cum a explicat chiar Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB.

Gigi Becali a dezvăluit că Duarte va efectua vizita medicală și urmează să semneze contractul cu FCSB, însă va putea juca abia din luna ianuarie. Becali susține că Mihai Stoica s-a ocupat de venirea lui Andre Duarte, motiv pentru care nu știe cât costă transferul fundașului portughez.

El poate fi legitimat acum, dar poate juca doar din ianuarie, nu am înțeles foarte bine de ce. El vine liber cum ar veni, se poate antrena cu noi. Are hârtie că e liber. Nu poate să joace, dar contractul îl poate semna de acum. Nu știu, un an-doi. 

Bani puțini, nu știu, vreți să mint? Nu e vorba de negocieri, de bani, de sute de mii: Meme, fă tu. Da (face vizita medicală) Vor fi cam cinci transferuri, dar nu știm care. Încă patru în afară de Duarte. Depinde cum stăm în clasament”, a spus Gigi Becali la Fanatik.

VIDEO Declarațiile oferite de Andre Duarte pentru PRO TV și Sport.ro