Andre Duarte a sosit în România pentru a semna cu FCSB
Duarte, care și-a anunțat recent despărțirea de clubul maghiar Ujpest, a aterizat în România în noaptea de duminică spre luni, unde a fost așteptat de fostul fotbalist Bogdan Mitrea, actual agent, și un alt impresar.
La aeroport, Duarte a oferit și o scurtă reacție pentru PRO TV: "Mă bucur că am revenit în România. Îmi place țara. Am mai urmărit câteva partide din fotbalul românesc în ultima perioadă. Interesul lui FCSB? Sunt doar fericit că mă aflu aici"
Pentru Andre Duarte urmează testele medicale. În cazul în care totul va fi în regulă, fundașul portughez va semna un contract până în vara anului 2028 cu FCSB.
Cine este André Duarte
Andre Duarte a împlinit 28 de ani în septembrie. În țara natală a jucat pentru Sacavenense, Estoril U23, Alverca, Praiense și Estrela Amadora, iar în 2022 a ajuns în România, la FC U Craiova.
După 45 de meciuri jucate la echipa patronată de Adrian Mititelu, Duarte a semnat cu Reggiana, însă nu a jucat deloc în Italia și a fost împrumutat în Croația la Osijek, echipă de la care Ujpest l-a cumpărat cu 400.000 de euro, vara trecută.
- 1 milion de euro este cota de piață actuală a lui Duarte, potrivit Transfermarkt