"Fluturaș pe teren". Cea mai dură remarcă la adresa lui Octavian Popescu

"Fluturaș pe teren". Cea mai dură remarcă la adresa lui Octavian Popescu Superliga "Fluturaș pe teren". Cea mai dură remarcă la adresa lui Octavian Popescu

CFR Cluj şi FCSB au terminat la egalitate, scor 2-2, în Gruia, într-un meci din etapa a noua a Superligii.

Vicecampioana României a condus cu 2-0, prin golurile lui Louis Munteanu (36, 49), ambele din pasele lui Simao Rocha.

Alexandru Băluţă (59) a redus din handicap după o greşeală a lui Simao, campioana egalând prin Joyskim Dawa (87), după o mingea scăpată de portarul Mihai Popa la şutul lui Octavian Popescu.

CFR Cluj venea după trei victorii consecutive în campionat cu 3-0. FCSB nu are nicio victorie în deplasare în acest sezon, înregistrând două egaluri şi un eşec.

Octavian Popescu, criticat pentru forma fizică

Marius Baciu a remarcat că mijlocașul de la FCSB nu a reușit să își îmbunătățească forma fizică și că nu se impune în duelurile cu adversarii. 

"Tavi Popescu parcă e un fluturaș pe teren, imediat cade. Nu-l văd eficient, joacă în lateral mult. L-a schimbat pe Baba, dar în prima repriză mi-a plăcut mai mult decât ceilalți mijlocași. Nu am văzut nimic la Popa.

Popescu are notă de trecere, dar mai mult pe faza ofensivă, are calitate bună la pasă, dar defensiv l-am văzut de multe ori depășit", a declarat fostul fundaș al roș-albaștrilor.


E-MIL prezintă Pastila de Sport (16.09.2024) pe www.sport.ro

Gigi Becali a reacționat după CFR Cluj - FCSB 2-2

Patronul campioanei României a dezvăluit că este mulțumit de rezultat, deși consideră că în repriza secundă a existat o singură echipă pe teren. 

"M-ai sunat pe mine să faci mișto? (n.r. - despre numărul de schimbări). Nu-mi arde acum. Când facem miștouri, facem. Am făcut doar patru schimbări. Prima repriză a făcut diferența Louis Munteanu, a doua repriză n-a fost decât o echipă pe teren.

A doua repriză n-au mai contat. Greșeala a fost cu Panțîru, eu am zis să-i dau încredere și am zis să joace el.

Una peste alta, sunt mulțumit în seara asta. Echipa a jucat extraordinar în a doua repriză, ce să mai zic? Plus de asta suntem în căutarea primului 11, să vedem cine", a declarat Gigi Becali, la Digi Sport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!