Florin Prunea nu a avut milă de Octavian Popescu, extremă stânga la FCSB. Fostul portar al „Generației de Aur” a fost invitatul lui Cătălin Măruță la Pro TV

Florin Prunea, categoric în privința lui Octavian Popescu

Printre întrebările incomode pe care le-a primit Prunea s-a numărat și: „Dacă ai avea puterea să retragi legitimația de fotbalist, exact cum i se ia permisul unui șofer pentru inconștiență, pe cine ai lăsa pe banca de rezerve o perioadă?”.

Florin Prunea l-a nominalizat fără să ezite pe Octavian Popescu, fiind nemulțumit de cât de puțin oferă jucătorul de bandă de la FCSB, raportat la talentul său. 

„Octavian Popescu de la FCSB, pentru că e păcat de talentul pe care îl are și nu dă înapoi pe măsura talentului”, a transmis Prunea, în exclusivitate pentru Pro TV și Sport.ro.

Prunea, moment de autoironie

De asemenea, Cătălin Măruță l-a întrebat pe Florin Prunea cine sunt cei mai zgârciți foști/actuali fotbaliști, care ar fugi de la masă atunci când vine nota de plată.  

Fostul portar al naționalei s-a nominalizat cu autoironie, menționându-l și pe prietenul său, Florin Răducioiu: „Primii doi sunt Prunea și cu Răducioiu”.