Managerul general al campioanei, Mihai Stoica, a dezvăluit că FCSB a fost la un pas să transfere un atacant în aceste ore. Totul a picat în ultimul moment.
FCSB a fost la un pas să transfere un atacant pe final de mercato
Patronul Gigi Becali era de acord cu mutarea, dar Mihai Stoica s-a opus după ce a suspectat că atacantul ar avea probleme medicale:
"Ca să elucidăm un mister. Eu i-am spus lui Gigi că ne-am înțeles cu un atacant și ne înțelesesem. La ce mod? Eu am făcut o propunere și am spus că este maximum ce putem să oferim. Agentul a venit cu o contrapropunere și i-am spus: 'Te rog frumos să înțelegi că nu te-am mințit și nu e de negociat. Ți-am spus direct ca să nu mai pierdem timpul'.
Și a zis: 'Bine, voi vorbi cu el și revin'. Și a revenit după cinci zile. Ok, dacă tot revii, revino și tu a doua zi, nu reveni după cinci zile! Omul (n. red - atacantul dorit de FCSB) avea meci, nu se putea vorbi pentru că avea meci. Apoi intram în criză de timp. La ce mod? Eu aș fi vrut ca ieri să fie aici și azi să facă vizita medicală și să ne putem înțelege ca oamenii.
Nu mai era timp, iar atunci am oprit-o. Nu era un jucător care să vină pe nimic, nu pot permite să aduc un jucător cu probleme. Chiar dacă juca la echipa lui, putea avea probleme. Atunci am zis că la momentul acesta nu aveam nevoie de încă un număr nouă", a declarat MM Stoica, pentru Prima Sport.
FCSB rămâne cu doi atacanți
În aceste condiții, FCSB se va baza în restul sezonului pe atacanții Daniel Bîrligea (25 de ani) și Mamadou Thiam (30 de ani). Campioana a renunțat în această iarnă la Denis Alibec (35 de ani), cedat la Farul Constanța.
FCSB se află în prezent pe locul 8 în Liga 1 și are emoții pentru calificarea în play-off. În runda următoare, campioana va înfrunta Universitatea Craiova, în deplasare.