Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, susține însă că la gruparea roș-albastră vor mai ajunge alți trei fotbaliști, un fundaș central, un atacant și o extremă.

Dylan Batubinsika, fotbalistul urmărit de FCSB

Deși Gigi Becali anunța că nu vrea să mai transfere niciun fundaș, se pare că absențele lui Siyabonga Ngezana și Mihai Popescu l-au făcut pe patronul de la FCSB să se răzgândească.

Mihai Stoica a anunțat că la FCSB va ajunge un fundaș central cu experiență. Conform digisport.ro, fotbalistul urmărit de FCSB este Dylan Batubinsika, un jucător liber de contract, care a evoluat ultima oară pentru AE Larisa.

În această vară, Dylan Batubinsika a fost prezent la Cupa Mondială, alături de naționala statului Congo, însă nu a jucat deloc la turneul final.

  • 600.000 de euro este cota de piață a lui Dylan Batubinsika, potrivit Transfermarkt.