Dinamo s-a impus într-o manieră clară în etapa a 10-a din SuperLiga. Formația din Ștefan cel Mare a învins-o pe Farul Constanța cu 4-0, iar în urma acestui rezultat a revenit pe prima poziție în ierarhie, cu 23 de puncte.

Robert Niță știe secretul lui Dinamo

Așa cum v-a obișnuit, VOYO SPORT LIVE propune cele mai interesante subiecte din fotbalul românesc și nu numai. În ediția de luni, 21 septembrie, Andrei Grecu i-a avut în platou pe Robert Niță și Costel Pantilimon.

Întrebat despre forma prin care trece Dinamo, Robert Niță, în contextul susținerii pentru Rapid, a transmis că este „îngrijorătoare”. Motivul? Echipa din Ștefan cel Mare marchează cu ușurință.

Analistul VOYO SPORT LIVE susține că secretul rezultatelor este înlocuirea antrenorului. Deși multă lume considera că îndepărtarea lui Zeljko Kopic va dăuna jocului, această ipoteză a fost demontată de strategia implementată de Nuno Campos.

„E îngrijorător cum joacă Dinamo, e și statistică, marchează mult. Ok, e și conjunctură. Dacă la un moment dat spunea toată lumea că e o greșeală îndepărtarea domnului Kopic, uite că a venit domnul Campos și câștigă derby-uri. 

El a câștigat meciuri importante, ceea ce nu se întâmpla în perioada lui Kopic, astfel că pare pasul corect. Pare următorul nivel! Un jucător sau un antrenor poate fi foarte bun, dar e vorba de proiect. E vorba că te duce până la un anumit nivel, dar îi lipsește ceva pentru următorul nivel. Nu că nu e bun, dar îi lipsește ceva. Undeva mă bucuram că nu rămâne Kopic, pentru că Dinamo era în luptă cu Rapid, dar uite că ei au făcut pașii corecți. E clar că pentru Rapid și pentru Dinamo nu vine bine pauza”, a declarat Robert Niță, la VOYO SPORT LIVE.

  • Dinamo se află pe primul loc după 10 etape, cu 23 de puncte acumulate