Plecarea lui Marius Baciu (51 de ani) de la FCSB, previzibilă, a fost urmată de un veritabil „cutremur“. Pentru că Gigi Becali a anunțat că noul purtător al treningului „A1“ va fi Laurențiu Reghecampf (51 de ani).
Readucerea acestuia pe bancă e surprinzătoare din mai multe motive. În primul rând, „Reghe“ era sub contract cu Esperance Tunis. Apoi, el n-a mai lucrat în țară din 2023, de când a părăsit Universitatea Craiova. Chiar dacă a stat fără echipă, între martie – august 2025, el n-a fost căutat de nicio formație din Superliga noastră.
Acum însă, în disperare de cauză, Becali a apelat la Reghecampf. Iar mutarea, dacă s-ar oficializa, așa cum s-a lăudat deja latifundiarul din Pipera, va fi una benefică pentru ambele părți. Pentru că FCSB ar găsi repede un înlocuitor pentru Baciu, iar „Reghe“ le-ar da șah-mat șefilor săi de la Esperance Tunis care nu știau cum să scape de antrenorul român!
Și ar mai fi de remarcat un aspect în această poveste spectaculoasă: Reghecampf e pe cale să se răzbune pe niște oameni care l-au umilit, în martie 2025!
Arabii l-au aruncat pe „Reghe“ ca pe o măsea stricată!
De câte ori a fost la Esperance Tunis, formație cu care e sub contract și acum, Laurențiu Reghecampf a avut niște experiențe neplăcute. Acum, arabii îl amenințau cu demiterea după numai patru meciuri, dintre care trei câștigate! Paradoxal, nu e prima dată când românul a ajuns într-o asemenea situație bulversantă la Esperance.
În noiembrie 2024, când a ajuns pentru prima dată la această grupare, Reghecampf a fost pe val. Iată bilanțul său: 24 de meciuri, 16 victorii, 6 egaluri, 2 înfrângeri, golaveraj 49-18! Cu asemenea cifre, românul a cucerit și Supercupa pe plan local. Și se pregătea de campania din Liga Campionilor. N-a mai apucat însă să pregătească Esperance în această competiție. Pentru că, în martie 2025, a fost dat afară. Brusc, fără nicio explicație concretă!
În acel moment, Reghecampf a luat foc și a făcut scandal. „Meciurile cu Mamelodi Sundowns (n.r. – în sferturile Champions League) ar fi trebuit să fie meciurile mele, de fapt. Cu ajutorul staffului meu, am analizat foarte bine echipa sud-africană. Aveam o strategie clară pentru ambele meciuri. Mi s-a furat însă șansa de a sta pe bancă la această dublă“, a acuzat tehinicianul român, în aprilie 2025.
Acum, la un an și jumătate distanță de la acest episod care l-a revoltat, Reghecampf are șansa răzbunării. Pentru că, într-un moment în care arabii îl amenințau din nou cu demiterea, românul e cel care îi va lăsa cu ochii în soare, semnând cu FCSB!
Pe de altă parte, Esperance pregătea deja terenul pentru plecarea lui „Reghe“, iar presa tunisiană a scris pe marginea acestui subiect, în mod repetat, în ultimele săptămâni.