Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a explicat ce se va întâmpla în această vară cu patru dintre jucătorii ”câinilor”, scrie Radio Dinamo 1948.
Echipa antrenată de Nuno Campos debutează astăzi în ediția 2026-2027 din Superligă, cu Petrolul Ploiești în deplasare, LIVE TEXT pe Sport.ro.
Peter Believe la CS Dinamo și Cristian Licsandru la Concordia Chiajna sub formă de împrumut, Adrian Caragea și Răzvan Pașcalău OUT
”La momentul ăsta, pentru Peter Believe există o solicitare și o cerere importantă din partea CS Dinamo pentru a evolua acolo. Cred că vom agrea acea variantă, va trebui să ne înțelegem cu ei.
Cristi Licsandru pleacă la Concordia Chiajna, împrumut pentru un an.
Cu Pașcalău vom rezilia de comun acord, el își va găsi traseul profesional în altă parte. Vom rezilia amiabil și cu Adrian Caragea.
Ei nu s-au ratat, Doamne ferește! Nu au reprezentat soluții viabile în contextul în care au venit. Nu știm cine a fost responsabil pentru asta, dacă a fost clubul sau jucătorul, dar, în acel moment, fiecare trebuie să-și găsească varianta cea mai bună pentru a continua”, a explicat Andrei Nicolescu la Totul pentru Dinamo.
Revelația Godwin Udosen continuă la prima echipă a lui Dinamo
În schimb, surpriza pregătirii de vară, polivalentul nigerian Godwin Udosen, va continua în lotul lui Nuno Campos:
”Despre Udosen, în acest moment este opțiunea lui «Mister» să-l țină în lot. Pare o variantă viabilă. Depinde mult de cât se va dezvolta și depinde de el dacă va deveni o variantă la mijlocul terenului în următoarele luni. A făcut un cantonament bun, un meci bun cu Afumați.
Îmi pare foarte rău de el că a pierdut un an și jumătate, dar astea sunt regulile FIFA, ne-am lovit de asta. Dacă acest copil reușea să fie oficializat la 16 ani și jumătate, cred că acum era mult mai departe. E bine și la 18 ani și vedem de acum ce se va întâmpla. Încă mai greșește, trebuie cumva să îmbunătățească acest lucru, concentrarea, dar este într-o zonă pozitivă și așa vede toată lumea”.
Ultimul transfer al lui Dinamo: un fotbalist cu meciuri la Sevilla
Dinamo București a anunțat ieri, prin intermediul rețelelor sociale, transferul fundașului dreapta Darío Benavides (23 de ani), de la prim-divizionara belgiană La Louvière.
Apărătorul lateral a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2028, cu posibilitate de prelungire pentru încă un sezon.
„Bine ai venit, Darío Benavides!
Ne bucurăm să anunțăm transferul noului nostru fundaș spaniol de la echipa belgiană La Louvière.
Darío evoluează pe postul de fundaș dreapta, fiind format de academia celor de la UD Almería și Sevilla FC, echipa pentru care a debutat în La Liga.
De-a lungul carierei sale a evoluat pentru echipele Sevilla Atlético și La Louvière.
În sezonul recent încheiat, Darío a evoluat în 23 de meciuri și a oferit 2 pase decisive pentru La Louvière în prima ligă din Belgia.
Noul nostru jucător a semnat un contract valabil pentru două sezoane, până la 30.06.2028, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
Îi dorim mult succes lui Darío și cât mai multe realizări în tricoul lui Dinamo!”, a scris Dinamo, pe contul de Facebook al clubului.
Dario Benavides oferă staffului tehnic flexibilitate, având capacitatea de a acoperi la nevoie și zona centrală a apărării. Poate fi integrat eficient atât într-o așezare tactică clasică, cu patru apărători, cât și într-una cu trei stoperi.
Ibericul se distinge prin disponibilitatea la efort pe toată lungimea benzii, implicându-se constant în faza de atac. Este un fotbalist care urcă foarte bine, care acoperă spațiile și care știe să se apere. În plus, are o viteză foarte bună.
Născut la începutul anului 2003, noul fundaș al „câinilor” a crescut la juniorii Almeriei, trecând ulterior la Sevilla.
După experiența acumulată la formațiile secunde ale andaluzilor, unde a reușit să strângă minute inclusiv pentru echipa de seniori în La Liga și Cupa Spaniei, Benavides a făcut pasul spre fotbalul belgian.
Din vara anului 2025, fundașul a evoluat în prima ligă pentru RAAL La Louvière.