”Câinii” pregătesc o campanie impresionantă de transferuri. Andrei Nicolescu a anunțat deja că vrea să transfere ”10-12 jucători”, iar primul a fost Cristi Mihai (20 de ani) de la UTA Arad.

Acum, ”roș-albii” s-au înțeles și cu Jonathan Cisse (27 de ani), fundașul ivorian de la Oțelul Galați, titular incontestabil la echipa de pe malul Dunării, scrie Fanatik.ro.

Jonathan Cisse s-a înțeles cu Dinamo

Dorit și de U Cluj, ivorianul a fost convins să semneze cu echipa lui Zeljko Kopic. Cele două părți s-au înțeles în privința unui contract valabil pentru următorii trei ani, urmând ca acesta să ajungă din vară la Dinamo.

Cisse este crescut de AS Monaco. În 2012 a fost transferat în Israel, la Hapoel Hadera, acolo unde a evoluat timp de patru ani, iar din 2023 joacă pentru Oțelul Galați, acolo unde a fost adus de Dorinel Munteanu.

Fundaș central de 1,95, Cisse a evoluat în 28 de meciuri pentru Oțelul în acest sezon, reușind să înscrie un singur gol.

Andrei Nicolescu anunță transferuri la Dinamo: ”10-12 jucători”

„Încercăm să facem alegeri din ce în ce mai bună, să ne poziționăm noi mai puternici. Strategia nu se schimbă, dar așa cum anul trecut am încercat să devenim mai buni, anul viitor vom face tot ce ține de noi și vom lua cele mai bune măsuri să fim mai buni decât anul ăsta.

Nu se schimbă strategia, cred că am declarat-o și eu, și Kopic. Sunt anumiți factori externi și anumiți factori interni care nu ne-au dus până acum la victorie, dar încercăm să devenim mai buni.

Avem o cifră, cifră destul de mare. Spre 10-12 jucători. Avem un nucleu pe care încercăm să-l întărim și dumneavoastră, toată presa, ați vorbit că Dinamo nu are bancă. Și atunci, cifra asta nu e atât de mare.

Avem un nucleu de jucători și vorbim despre constituirea unui lot competitiv pe toate posturile, să avem două opțiuni similare, dacă nu identice”, a spus Andrei Nicolescu.