Dinamo, comunicat oficial: când au fost plătite ultimele salarii + mesajul jucătorilor înainte de baraj

Dinamo baraj Liga 1 Razvan Zavaleanu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 06 Mai 2022, 18:43
Data actualizarii: Vineri 06 Mai 2022, 18:43

Dinamo a emis un comunicat în care a ținut să infirme anumite informații apărute recent în presă.

Obligată să dispute barajul pentru menținerea în Liga 1, Dinamo a transmis că jucătorii sunt cu banii la zi, ultimele salarii plătite fiind cele din luna aprilie, astfel că nu se pune problema unor memorii depuse de fotbaliști.

Dinamo, comunicat oficial: când au fost plătite ultimele salarii

La baraj, Dinamo va înfrunta echipa care va încheia pe locul 3 în Liga 2, cel mai probabil FC Hermannstadt sau U Cluj. Jucătorii "câinilor" au stat de vorbă cu Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar, dând asigurări că vor face totul pentru a evita o retrogradare istorică a clubului din Ștefan cel Mare.

"Cu banii la zi, jucătorii dinamoviști l-au asigurat pe Răzvan Zăvăleanu că vor da totul pe teren pentru a continua tradiția clubului în Liga 1, Dinamo București fiind singura echipă care nu a retrogradat niciodată din prima divizie a fotbalului nostru. 

Și nu ne jucăm cu cuvintele pentru că în joc este viitorul clubului, al tuturor suporterilor, în joc este cariera fiecărui jucător!", a transmis Dinamo, pe Facebook.

În același comunicat, Dinamo a ținut să dezmintă și informația potrivit cărora jucătorilor li s-ar fi propus micșorarea salariilor.

Cu două etape înainte de finalul sezonului, Dinamo ocupă locul 14 în Liga 1, cu 19 puncte. Formația lui Dusan Uhrin va mai disputa înainte de baraj partide cu FC Botoșani, în deplasare, și UTA Arad, acasă.

Negocieri avansate pentru preluarea lui Dinamo

Dinamo se confruntă cu numeroase probleme financiare de câțiva ani, însă acestea și-ar putea găsi rezolvarea în viitorul apropiat. 

Răzvan Zăvăleanu a dezvăluit că există discuții serioase cu mai mulți investitori, urmând să ofere detalii când se va concretiza ceva.

"Sunt foarte optimist că va veni un investitor. Mă ocup în principal de această problemă. Nu le mai pot considera simple discuții, alte amănunte nu vă pot da. E vorba despre niște oameni foarte serioși, cu resurse, și îmi pun mari speranțe că vom concretiza ceva.

Mă încânta modul în care dumnealor pun problema în privința potențialelor performanțe ale lui Dinamo. E vorba de oameni cu experiență în domeniul sportiv. Va fi foarte bine pentru Dinamo dacă vor veni. Nu e condiționată venirea dumnealor de rămânerea în Liga 1, dar ar fi un atu rămânerea în Liga 1.

N-am stat la masă cu oricine, am stat la masă cu diferiți oameni care au vrut la Dinamo. I-am verificat și i-am ignorat pe cei pe care am simțit că nu sunt ce trebuie cu Dinamo", a declarat Răzvan Zăvăleanu la DigiSport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!