Darius Olaru, concluzii după FCSB - Chindia! Cum s-a descurcat alături de Malcom Edjouma

Darius Olaru FCSB fcsb - chindia Superliga Darius Olaru
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 13 Februarie 2022, 22:38
Data actualizarii: Duminica 13 Februarie 2022, 22:41

FCSB a câștigat meciul cu Chindia Târgoviște, scor 3-2, după ce a fost condusă cu 0-2

Darius Olaru a reușit să marcheze primul gol al FCSB-ului, imediat după pauză, contribuind astfel la ”remontada” echipei lui Toni Petrea. Mijlocașul vicecampioanei a tras concluzii la finalul partidei.

A fost și debutul lui Malcom Edjouma la FCSB, mijlocașul francez care a fost transferat de la FC Botoșani pentru 330.000 de euro.

Darius Olaru, concluzii la finalul meciului FCSB - Chindia

„A fost o partidă foarte grea, din păcate nu am reușit să pasăm mai repede mingea, au dat și acel gol din fază fixă. După pauză am intrat mai bine, mai conectați și am reușit să obținem cele trei puncte. Atacăm atât de mult, cu mulți oameni, ne prind pe contraatac și se mai întâmplă să primim. Deși primim goluri, e bine că marcăm mai mult decât ei. 

Cred că s-au retras și ei cam mult, nu știu de ce. Este un jucător foarte bun (n.r. - Edjouma), mă bucur să joc lângă el. Vom vedea în continuare cine va juca pe viitor. Este un băiat de treabă și sperăm să-l băgăm cât mai repede în grup. Continuăm lupta acolo, suntem la șase puncte. Au fost emoții”, a spus Darius Olaru.

FCSB a ajuns la 19 meciuri consecutive fără înfrângere, 15 victorii şi 4 egaluri. În urma acestei partide, FCSB a ajuns la 58 de puncte și este la șase în spatele celor de la CFR Cluj. În următoarea etapă, vicecampioana se va deplasa la Mioveni.

Chindia era neînvinsă de cinci etape, în care avea două victorii şi trei egaluri.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!