Darius Olaru (27 de ani), căpitanul celor de la FCSB, a reacționat prin intermediul rețelelor sociale, după ce echipa sa a încheiat sezonul din Europa League.
Darius Olaru le-a mulțumit fanilor după FCSB - Fenerbahce 1-1
Mijlocașul ofensiv s-a arătat mândru de felul în care s-au luptat roș-albaștrii în remiza cu Fenerbahce (1-1), ultimul meci din cupele europene în stagiunea 2025-2026, și le-a mulțumit suporterilor.
„Ultimul meci din acest sezon de Europa League. Mândru de luptă, recunoscător pentru fiecare clipă. Mulțumesc pentru sprijin”, a scris Darius Olaru pe Instagram.
Olaru și-a făcut autocritica
La finalul partidei cu formația turcă, liderul campioanei en-titre a recunoscut că a avut două ocazii de gol și că într-o zi mai bună ar fi marcat măcar un gol.
„Sper să nu fie grav ce am simțit. Un adversar foarte puternic. Din păcate, nu am avut destulă calitate în față. Am ratat multe ocazii. Și eu am avut două situații bune de a marca. A doua, dacă mă prindea într-o perioadă mai bună, eu zic că nu ratam. Așa este în fotbal.
Dacă aș putea să aleg unde s-a pierdut această calificare, aș spune că puteam obține mai mult la meciul de acasă cu Young Boys, când n-am gestionat bine prima repriză și am alergat foarte mult în a doua, dar nu am reușit să marcăm. Și meciul de la Basel, în care am simțit că dacă luam decizii mai bune, puteam face mai mult. La Belgrad am simțit un adversar mai bun. Young Boys și Basel au fost sub Steaua Roșie.
Nu știu ce să mai cred! Vorbim de atâtea resetări... Au fost perioade și perioade. Sper să fie o resetare, pentru că tot după un meci de Europa am reușit să legăm câteva rezultate bune în campionat. Stăm prost cu moralul. Odată cu rezultatele negative, până și fanii au plecat.
E normal să fie supărați, dar să se gândească și la noi. Suntem supărați cu toții. Dacă am ști ce facem greșit, am încerca să rezolvăm mai repede, dar nu am găsit rezolvarea”, susținuse Darius Olaru, la flash-interviu.
- 13 meciuri în cupele europene a adunat Darius Olaru în stagiunea curentă, în care a marcat 5 goluri și a oferit o pasă decisivă.
- 35 de jocuri, 9 goluri și 3 pase de gol reprezintă statistica sa în toate competițiile.