UTA Arad primește vizita celor de la FC Botoșani, de la ora 14:00, în etapa a 27-a din SuperLiga.
Partida de pe Arena „Francisc Neuman” va fi transmisă în format LIVE TEXT pe Sport.ro.
Principalii portari ai echipei, Andrei Gorcea și Arpad Tordai, sunt accidentați, iar tehnicianul Adrian Mihalcea se vede nevoit să apeleze la un tânăr de 19 ani, Lucas Roșu, care nu a debutat încă la seniori.
UTA are 2 portari accidentați și debutează un puști la seniori
Gorcea a suferit o ruptură musculară după meciul cu CFR Cluj, iar Tordai se confruntă cu o leziune musculară.
În cazul în care niciunul dintre cei doi nu va putea juca, Roșu va apăra poarta, având ca rezervă un alt puști, Andrei Popescu, de doar 15 ani.
Meciul de duminică este crucial pentru UTA, care încă speră să prindă play-off-ul, însă orice înfrângere ar face obiectivul aproape imposibil, având în vedere că mai sunt doar trei etape de disputat.
„Există și sper să existe mai multe șanse de recuperare a lui Tordai. E o problemă delicată, dar vom trece și peste asta. Așa că ăștia suntem, trebuie să facem tot ce-i posibil să câștigăm mâine”, a spus Mihalcea la conferința de presă.