De la venirea lui Daniel Pancu, Rapid a arătat foarte bine în SuperLiga. Deși a cedat în etapa precedentă în fața rivalei FCSB, scor 4-1 în favoarea roș-albaștrilor, formația din Giulești este în fruntea ierarhiei, ocupând treapta a 3-a a podiumului, cu 27 de puncte acumulate.
Câți bani primește Olimpiu Moruțan după prelungirea contractului
Unul dintre motivele pentru care Rapid se află în top este Olimpiu Moruțan. Mijlocașul surprindea pe toată lumea în mercato de iarnă din sezonul precedent, în contextul trecutului la FCSB, când alegea să semneze cu formația de sub Podul Grant.
Internaționalul s-a adaptat excelent, iar cifrele din actuala stagiune vorbesc de la sine: două goluri și 7 pase decisive în primele 13 runde ale SuperLigii.
Pentru a nu risca ca jucătorul să fie cooptat gratis în iarnă, contractul său fiind scadent în vara lui 2027, Dan Șucu a decis ca înțelegerea lui Olimpiu Moruțan să fie prelungită pe încă un sezon.
Totuși, această mutare a fost destul de scumpă. Potrivit Fanatik, la remunerația lui Olimpiu Moruțan s-au adăugat 5.000 de euro, în condițiile în care înțelegerea inițială era de 33.000 de euro. După un calcul simplu, mijlocașul va încasa lunar 38.000 de euro.










