Didier Deschamps, în tatonări cu Juventus! Scaunul lui Spalletti se clatină
Deschamps și-a încheiat mandatul pe banca naționalei Franței după Cupa Mondială din această vară. În cei 14 ani, a cucerit un titlu mondial (2018) și trofeul Ligii Națiunilor (2021). În plus, a dus Franța într-o altă finală de Cupă Mondială (2022), dar și în una de Campionat European (2016).
Liber de contract de trei luni, Deschamps este gata să revină la o echipă de club. Cotidianul La Stampa anunță joi că francezul și-ar fi manifestat deja disponibilitatea, prin intermediari, să preia Juventus. Vestea vine la o zi după ce echipa lui Luciano Spalletti a pierdut meciul cu Genoa, scor 0-2.
Ultimele informații din presa italiană indică faptul că zilele lui Spalletti pe banca lui Juventus sunt numărate. Italianul, numit în urmă cu exact un an, a ratat calificarea în actuala ediție de Champions League, iar în acest sezon are un start sub așteptări în campionat - locul 8, cu 14 puncte în 9 etape.
Rămâne de văzut dacă Juventus va decide să schimbe acum antrenorul sau îi va mai da credit lui Spalletti până la următoarea întrerupere, din noiembrie. Până atunci, torinezii mai au programate meciuri cu Napoli și Fiorentina, în Serie A, și AZ Alkmaar, în Europa League.
Deschamps a mai antrenat-o pe Juventus, dar în Serie B
La Stampa scrie că ar fi existat deja "tatonări" între Juventus și Deschamps. Printre variantele torinezilor s-ar mai număra Antonio Conte (57 de ani) și Stefano Pioli (61 de ani).
Didier Deschamps este fost jucător emblematic al lui Juventus, în perioada 1994-1998, fiind inclusiv câștigător de Liga Campionilor. Francezul a și antrenat "Bătrâna Doamnă" în sezonul petrecut în Serie B, 2006/2007.
Deschamps a readus-o pe Juventus în Serie A după scandalul Calciopoli, însă a plecat imediat după asigurarea promovării pe fondul unor neînțelegeri cu conducerea privind transferurile și reconstrucția echipei.