Cum au primit fanii lui Dinamo vestea că planul de reorganizare a fost aprobat de creditori

Dinamo DDB plan de reorganizare dinamo Superliga Dinamo București
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Vineri 07 Aprilie 2023, 20:01
Data actualizarii: Vineri 07 Aprilie 2023, 20:07

Planul de reorganizare propus de oficialii clubului Dinamo a fost aprobat vineri, 7 aprilie 2023, de către Adunarea Generală a Creditorilor.

Vestea a fost primită cu optimism de fanii lui Dinamo, care sunt încrezători că clubul din „Ștefan cel Mare” vor reuși să treacă, în sfârșit, peste perioada dificilă.

Eduard Galan, președintele DDB, a dezvăluit cum au ajuns fanii „câinilor” creditori ai clubului din „Groapă”.

„Avem speranțe că planul va fi aprobat (n.r. - de către judecătorul sindic). Mă bazez pe faptul că creditorii au aprobat, pentru că este un plan mai ușor de urmat și pentru că sunt optimist.

Am citit despre acel plan, dar nu l-am aprofundat încât să dau detalii din el. (n.r. planul de insolvență din era Ionuț Negoiță).

După două luni de neplată, jucătorii își pot depune memoriu și să plece liberi. După au plecat, unii au semnat cu alte cluburi, după care s-au dus la FIFA.

Nu-i acuzăm pentru nimic, sunt drepturile lor salariale pentru care au muncit. În același timp și noi care am plătit din pensii și alocații avem dreptate.

Când am început să ajutăm, clubul era pe niște mâni care îl băgau în groapă. Așa am ajuns noi creditori, pentru că erau banii oamenilor. Pentru fiecare ban băgat și împrumutat s-a votat pe platformă.

De unde știți că nu au virat niciun leu? (n.r. despre noii investitori). Una este să investești, alta este să plătești datoriile curente, care sunt aproape la zi. Sunt bani băgați în club pentru a acoperi cheltuielile operaționale din club. Fiind o companie nici nu vorbești despre nevoi, prima dată pleci cu cheltuielile. Niciunul nu este Gigi Becali, care are bani, dar trebuie să rezolvăm tot”, a spus Eduard Galan, potrivit Digisport.

Dinamo poate câștiga cu CSA, crede Galan

Eduard Galan s-a declarat încrezător că Dinamo poate obține victoria în meciul cu CSA Steaua și a afirmat că pentru el acesta este adevăratul derby.

Steaua și Dinamo se întâlnesc vineri, de la ora 20:30, pe stadionul din Ghencea, în etapa cu numărul patru din playoff-ul Ligii 2.

„Victorie, cred cu toată ființa mea (n.r. - în meciul cu CSA Steaua) .Eu am prieteni care susțin CSA, ei au crescut cu Steaua și pentru noi e derby. Unii consideră că e derby, alții că nu. Dacă mă întrebați pe mine personal, eu cred că este un derby”, a mia spus Galan.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!