Duarte, care a jucat ultima oară la Ujpest, a anunțat săptămâna trecută că s-a despărțit de formația maghiară, după aproape un an și jumătate. FCSB, aflată în căutarea unor fundași centrali în fereastra de mercato din iarnă, a profitat de oportunitate și a ajuns la un acord cu portughezul care măsoară 1,95m.
André Duarte, care s-a înțeles cu FCSB, antrenament cu șortul lui FC U Craiova
Fără echipă în prezent, André Duarte se antrenează individual. Într-un clip distribuit pe rețelele sociale chiar în ziua în care FCSB a anunțat acordul pentru mutarea din iarnă, portughezul se pregătește în sala de forță purtând un șort al echipei FC U Craiova, la care a evoluat în perioada 2022-2023.
Duarte nu a plecat în cele mai bune condiții de a FC U Craiova. Portughezul și-a reziliat unilateral contractul și a semnat cu Reggiana, în timp ce Adrian Mititelu susținea că jucătorul nu are acest drept, având în vedere că înțelegerea îi fusese prelungită de club cu încă un an.
FC U Craiova s-a îndreptat către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, însă nu a avut câștig de cauză. TAS a considerat că Andre Duarte era liber de contract la momentul respectiv și că mutarea s-a făcut regulamentar.