Mamadou Thiam, atacantul senegalez de la Universitatea Cluj, a fost transferat oficial de campioana României.

Tranzacția a fost confirmată de „U” Cluj, care a anunțat pe site-ul oficial că Thiam merge la FCSB, în timp ce Andrei Gheorghiță rămâne definitiv sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău. „Șepcile roșii” primesc și 50.000 de euro în schimb, iar fundașul semnează pe trei ani cu formația ardeleană.

Mamadou Thiam, la FCSB! Va purta numărul 93

Pentru a-l convinge pe Thiam, Gigi Becali a venit cu o ofertă de nerefuzat: un salariu de 30.000 de euro pe lună, la nivelul lui Alibec, Bîrligea și Olaru. Senegalezul câștiga 12.000 de euro la Cluj.

Ajuns pentru prima dată la „U” în 2022, Thiam a avut cifre bune: 22 de goluri și opt pase decisive în 78 de meciuri. În actualul sezon, atacantul de 30 de ani a început promițător, cu două reușite în primele șapte etape.

Noua achiziție a fost dorită pentru a aduce mai multă concurență în ofensiva FCSB-ului, unde Denis Alibec s-a confruntat cu probleme medicale, iar Daniel Bîrligea a dus greul în startul stagiunii.

  • #93 va fi numărul pe care îl va purta Mamadou Thiam la FCSB

Transferul vine cu doar câteva zile înaintea manșei tur dintre Aberdeen și FCSB, programată joi, 21 august, de la ora 21:45, pe „Pittodrie Stadium”.

Meciul decisiv pentru calificarea în grupele Europa League va putea fi urmărit în exclusivitate pe VOYO, dar și în format LIVE TEXT pe site-ul Sport.ro!