FC Argeş Piteşti şi-a asigurat semnătura unui tânăr de perspectivă, nigerianul Michael Idowu (19 ani), a anunţat clubul de fotbal din Trivale, joi seara, pe pagina sa de Facebook.

Idowu vine de la Lagos (Nigeria), fiind crescut la Jimmy Football Academy, iar el poate acoperi atât postul de aripă, cât şi cel de mijlocaş ofensiv.

A fost descoperit de FC Argeş la unul din turneele organizate de Andrei Balmoş şi Rony Layous, a precizat clubul piteştean.

Michael Idowu IN, Kevin Doukoure OUT

Talentul său a atras atenţia cluburilor din Europa încă de la 17 ani, când a fost selectat pentru un stagiu de pregătire la celebra academie Red Bull Salzburg, o puternică pepinieră a fotbalului european.

Tot joi, FC Argeş a ajuns la un acord cu Chindia Târgovişte pentru transferul mijlocaşului ivorian Kevin Doukoure la formaţia de ligă secundă.

Mijlocaşul central, campion al României cu Farul Constanța, a apărat culorile clubului alb-violet în 30 de partide oficiale (Liga 2 şi Cupa României), punând umărul la promovarea în Superligă.

FC Argeș joacă azi, de la ora 17:00, cu FC Hermannstadt în primul meci al etapei cu numărul 26 din Superligă.