Unirea Slobozia a cedat la limită pe Arena Națională, scor 0-1, într-un meci disputat luni seară, în etapa a 27-a a Superligii. Deși echipa sa a rămas pe locul 14, tehnicianul oaspeților a avut puterea să laude prestația trupei lui Zeljko Kopic, pe care o vede luptând cu șanse reale la campionat.
Antrenorul ialomițenilor a analizat partida, recunoscând că presiunea exercitată de alb-roșii a fost decisivă.
„Am întâlnit un adversar cu mare calitate. Dinamo ne-a presat, n-am mai reușit să ieșim din pressing-ul lor și așa au apărut ocaziile. Mi-aș fi dorit mai mult, dar trebuie să recunosc că victoria lui Dinamo este meritată. Nu pot să-mi dau seama dacă a intrat mingea, asta nu e treaba mea. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj. Arbitrajul a fost echidistant. N-aș putea să spun că e frustrare. Dinamo a avut ocazii destule în partea secundă. Important este că ne-am luptat, cu armele noastre, timp de 90 de minute. Dinamo are jucători cu mare calitate, care, la un moment dat, fac diferența. Mi-am felicitat jucătorii în vestiar, trebuie să ridice capul din pământ pentru că de mâine ne întoarcem la treabă”, a spus Niculescu la finalul jocului.
Pronostic pentru titlu și mesaj pentru Kopic
Deși i-a lăudat pe dinamoviști, fostul atacant al „câinilor” a ținut să sublinieze că lupta la vârf este departe de a fi tranșată, atrăgând atenția asupra potențialului revenirii celor de la FCSB în zona de play-off.
„Avem un program greu, jucăm cu primele patru clasate în ultimele patru etape. Am o relație excelentă cu Florentin Petre, ne cunoaștem de 20 de ani, l-am felicitat, i-am urat casă de piatră. Cu Mister Kopic am o relație foarte bună, ne trimitem mesaje, l-am felicitat după aproape fiecare meci. A luat-o pe Dinamo de unde a luat-o și a dus-o în fruntea clasamentului, cu șanse reale la câștigarea titlului. Dinamo are față de campioană. Cred că bătălia se va da între Craiova, Dinamo și Rapid. Să nu uităm de FCSB, că are șanse de calificare în play-off. Ar fi interesant un play-off cu toate aceste echipe”, a adăugat antrenorul Unirii Slobozia.
Niculescu a oferit detalii și despre situația medicală a lui Papeau, înlocuit înainte de pauză: „Papeau a simțit o durere la genunchi, sper să nu fie nimic grav. Mâine este programat la RMN. Sper să nu aibă nimic, pentru că ar fi o pierdere mare pentru noi”.