Roș-albaștrii au pus ochii pe Mario Tudose de la FC Argeș, deținut de piteșteni în coproprietate cu Benfica. Fotbalistul este cotat la 350.000 de euro de site-urile de specialitate.
Ciprian Marica a intervenit în cazul ”Tudose” și a tras-o de mânecă pe FCSB: ”Va fi greu”
FC Argeș le-a cerut celor de la FCSB pentru serviciile lui Mario Tudose aproape un milion de euro, iar Gigi Becali, finanțatorul campioanei en-titre, s-a arătat iritat de cerințele piteștenilor.
Ciprian Marica, fost internațional român și fost jucător al FCSB, a atras atenția că, indiferent câți jucători de valoarea lui Tudose ar fi aduși, fără o atmosferă sănătoasă în vestiar, aceștia vor avea mari dificultăți de acomodare.
”Poate să aducă și trei Tudose, dacă grupul și atmosfera sunt bune la echipă, va fi greu și pentru jucătorii noi să se acomodeze”, a explicat Ciprian Marica.
Pentru FC Argeș, Mario Tudose a bifat 57 de apariții în toate competițiile, și-a trecut numele pe tabela de marcaj de patru ori și a oferit două pase decisive.
Continuă disputa în cazul ”Tudose”. Patronul lui FCSB e dur: ”Facem circ? Să vă învățați minte toți”. Replica lui Dani Coman
”Ce facem, ne jucăm, facem circ? Să se învețe minte toți, de acum încolo. Nu ești de acord cu oferta lui Becali? La revere! Nu mă mai interesează!”, a spus Gigi Becali pentru Pro TV și Sport.ro.
”Dacă vrea să plece cu ardoare, are toată susținerea noastră în cazul în care se va achita prețul pe care noi îl cerem. Nu cumpărătorul face prețul, ci vânzătorul!”, a precizat Dani Coman.