EXCLUSIV Ce se întâmplă cu Hervin Ongenda, liber de contract de trei luni

hervin ongenda FC Botosani valeriu iftime Superliga Hervin Ongenda
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 19 Octombrie 2023, 18:03
Data actualizarii: Joi 19 Octombrie 2023, 18:04

Hervin Ongenda (28 de ani) a evoluat la Rapid în ultima parte a sezonului precedent, dar giuleștenii nu i-au prelungit înțelegerea.

În prezent, francezul care a trecut în cariera sa și pe la PSG este liber de contract, iar Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, i-a întins o mână de ajutor.

Valeriu Iftime: ”Dacă n-ai formă fizică, restul sunt discuții”

Chiar dacă avea, inițial, acordul lui Ongenda pentru o revenire la Botoșani, acolo unde a mai evoluat în două rânduri, mutarea nu s-a concretizat. 

Iftime spune că Ongenda are nevoie de o perioadă de pregătire de cel puțin o lună pentru a reveni la cel mai înalt nivel.

„Habar n-am, chiar nu știu nimic. Nici nu e atât de important să-l caut ca pe Sfintele Moaște, să facă ce? 

Dacă el nu vrea să vină, până la urmă totul e de voință, de stare... n-a vrut, avea o șansă la Botoșani, o lună de zile să se pună la punct, dacă nu joacă nicăieri. Are nevoie de o lună de zile ca să ajungă la ceea ce poate să facă. Dacă n-ai formă fizică, restul sunt discuții”, a spus Valeriu Iftime, pentru Sport.ro.

Înainte să semneze cu Rapid, francezul a fost legitimat la Apollon Limassol, unde a bifat 21 de apariții și a reușit să marcheze nouă goluri în aproximativ 1.600 de minute petrecute în echipamentul clubului din Cipru.

Despre Hervin Ongenda

Crescut la juniorii lui PSG, francezul a debutat pentru echipa mare a parizienilor în 2012, bifând 11 meciuri pentru fosta formație a lui Messi și Neymar, pentru care a și înscris o dată, într-un meci cu Lorient.

În 2015, a jucat în toate meciurile parizienilor din International Champions Cup, contra lui Manchester Utd, Chelsea, Fiorentina și Benfica.

Ulterior, Ongenda a fost împrumutat la Bastia, iar în 2017 a fost transferat la Zwolle. După un sezon în Olanda a ajuns în Spania, la Real Murcia, pentru ca apoi să se transfere în România, la FC Botoșani. La clubul din Moldova a evoluat un an și jumătate, fiind apoi luat de Chievo, în Serie B, unde a jucat numai trei meciuri de campionat.

În 2020, s-a reîntors la FC Botoșani, iar de la începutului anului trecut a ajuns la Apollon Limassol, formație cu care a luat campionatul în Cipru, dar și Supercupa Ciprului.

În jumătate de an la Rapid, în perioada februarie – iulie 2023, Ongenda a prins doar patru meciuri și nu a marcat.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!