Atacantul dinamovist Alex Pop (26 de ani) a prefațat duelul dintre cele două rivale într-un interviu acordat pentru ProTV și Sport.ro.
Alex Pop, înainte de Dinamo - Craiova: "Au un lot foarte valoros"
Alex Pop spune că oltenii pot alinia fără probleme două echipe la fel de valoroase. El consideră că cei mai periculoși jucători ai Craiovei sunt Steven Nsimba, Ștefan Baiaram, David Matei și Carlos Mora.
"Nu vreau să dau nume individuale, au un lot foarte valoros. De la mijloc în sus, toți ar putea face diferența. Nu pot să zic că un jucător e superior. Au jucători precum Nsimba, Baiaram, David Matei sau Mora. Au mulți, mulți jucători care pot face diferența.
Au un lot foarte, foarte bun. Pot face două echipe aproape egale din punct de vedere valoric. Craiova gestionează ambele fronturi, Europa și campionatul. Mă aștept să fie un meci sold-out, mai ales că se joacă pe Arcul de Triumf. Va fi un duel cum trebuie.
Ai putea spune că ei sunt favoriți, pe hârtie, dar într-un derby se poate întâmpla orice", a declarat Alex Pop, pentru ProTV și Sport.ro.
În prima etapă, Dinamo a pierdut în deplasare cu Petrolul Ploiești, scor 0-1. Universitatea Craiova s-a impus fără probleme în prima rundă, contra celor de la UTA Arad, scor 4-0.