Campioana Universitatea Craiova a câştigat, duminică, pe stadionul „Ion Oblemenco”, Supercupa României, primul trofeu al sezonului, învingând la loviturile de departajare Universitatea Cluj, locul doi în ediţia 2025/2026 a Superligii și finalista Cupei României. Craiovenii au făcut astfel tripla în sezonul 2025-2026: titlu, Cupă și Supercupă.
Alex Cicâldău, fericit după al treilea trofeu consecutiv câștigat de Universitatea Craiova
Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 5-3 la loviturile de departajare, după 1-1 în cele 90 de minute de joc. În Supercupa României nu au fost două reprize de prelungiri după încheierea timpului regulamentar.
La flash-interviuri, Alex Cicâldău s-a arătat bucuros după ce Universitatea Craiova a obținut al treilea trofeu consecutiv.
„O seară foarte importantă pentru noi pentru că am reușit să câștigăm toate cele trei trofee puse în joc. Ne bucurăm că am reușit să aducem trofeele acasă.
Sunt un jucător ofensiv și sper ca data viitoare voi marca (n.r.- despre bara din timpul meciului).
Nu am vorbit cu nimeni. Dacă vor pleca jucători, sper să meargă la bine. Sigur clubul îi va înlocui cu jucători la fel de buni. Ne gândim la returul de acasă (n.r.- din Liga Campionilor).
Am bătut și ieri penalty-uri la antrenamentul oficial. Asta am făcut mereu când am jucat finale.
Sezonul trecut a trecut. Am fost puternici, nu mai e nimic valabil. Trebuie să arătăm încă o dată sezonul ăsta că suntem capabili să ne batem la fiecare trofeu”, a declarat Alex Cicâldău, la flash-interviuri.
Caseta meciului
- Universitatea Craiova: R. Sava – Romanchuk, Screciu (Ad. Rus 62'), Stevanovic (Al Hamlawi 90+1') – Carlos Mora, T. Băluţă (Cicâldău 71'), Mekvabishvili, Bancu – D. Matei, Nsimba (Elisor 62'), Baiaram (Tavares 46'). Antrenor: Filipe Coelho
- „U” Cluj: Lefter – Stanojev (Friday Adams 86'), I. Cristea, Poulolo (Macalou 46'), Chipciu – Codrea, G. Simion (M. Ştefănescu 46') – Pedro Pinho, Nistor, Bic (Drammeh 81') – Alibek Aliev (A. Trică 86'). Antrenor: Cristiano Bergodi
- Cartonaşe galbene: Carlos Mora 74', Mekvabishvili 76', Ad. Rus 90+2' / Alibek Aliev 65', Nistor 90'
- Au marcat: Nsimba 40' / Aliev 53'
- Au marcat de la punctul cu var: Al Hamlawi, Rus, Cicâldău, Mora, Mekvabishvili / Chipciu, Ștefănescu, Drammeh
- A ratat: Macalou
- Arbitru: Iulian Călin







































