Patronul campioanei a anunțat că a dat un ordin clar conducerii clubului și a dezvăluit noile piețe de transferuri, surprinzătoare, spre care se orientează echipa sa. Finanțatorul roș-albaștrilor a pus punct oricărei discuții despre aducerea jucătorilor scunzi, indiferent de calitățile tehnice pe care le-ar avea.

"I-am spus lui Meme: ‘Mihai, să nu mai vii la mine cu jucători sub 1,80’. Am dat ordin", a spus Becali la Fanatik. Prezent în studio, Marius Șumudică a reacționat imediat cu o ironie fină, aducându-l în discuție pe starul argentinian Lionel Messi. "Să-i trimitem o telegramă lui Messi să se lase", a replicat tehnicianul. Răspunsul lui Becali a fost pe măsură: "Messi nu e fotbalist, e înger".

Un "geniu" face excepție de la regulă

Dialogul a continuat, iar Șumudică l-a provocat din nou pe patronul de la FCSB, amintindu-i de un jucător important din lotul actual care nu respectă noul standard. "Cisotti are 1,80?".

În acel moment, Becali și-a nuanțat discursul și l-a acoperit de laude pe mijlocașul adus de la Oțelul, pe care îl consideră o excepție. "E de pe altă planetă, cum să nu pierzi mingea niciodată și să iei fața tuturor? Mingea iese în aut și tu faci ce faci și o prinzi. Face niște lucruri, nu îmi vine să cred. E un geniu pentru Superligă", a zis omul de afaceri.

În privința viitoarelor transferuri, Becali i-a dat mână liberă lui Mihai Stoica să caute jucători în afara țării, dar cu o condiție specială, legată de religie. "Da (n.r. i-a dat ok-ul lui MM să caute fotbaliști din străinătate?), pentru că nu mai am în România. Doar fundaș central și mijlocaș. Poate să aducă de unde vrea el, dar dacă se poate, din Bolivia sau Africa de Sud, pentru că este ortodoxie", a punctat Becali.