Basarab Panduru a intuit problema lui Baiaram! Ce se întâmplă cu jucătorul

Basarab Panduru a intuit problema lui Baiaram! Ce se întâmplă cu jucătorul Superliga Basarab Panduru / Sursă Foto - captură ProTV/Sport.ro

Ștefan Baiaram a fost din nou rezervă la Universitatea Craiova.

Oltenii au suferit prima înfrângere din acest sezon de Superliga, scor 0-1, pe terenul Oțelului. 

Golul victoriei a fost marcat de Joao Lameira în finalul primei părți, iar echipa lui Laszlo Balint a reușit surpriza.

Basarab Panduru, uimit de minutele puține jucate de Baiaram

O altă surpriză a fost faptul că Ștefan Baiaram nu s-a aflat în 'primul 11' ales de Mirel Rădoi. Jucătorul este în această situație de când a revenit de la națională.

Mirel Rădoi i-a oferit mai puțin de 30 de minute în meciul cu Oțelul și în jur 18 minute în partida cu Farul.

Basarab Panduru a încercat să înțeleagă situația lui Baiaram și a intuit că jucătorul ar putea avea probleme medicale.

Fostul fotbalist nu exclude însă și varianta ca starul Craiovei să nu se fi antrenat corespunzător.

„Cred că nu s-a antrenat cum trebuie sau are ceva probleme medicale. Nu prea are cum să lipsească, el a fost în mare formă, e bun. E meritul lui pentru tot ce a făcut în această perioadă”, a explicat Basarab Panduru, conform Prima Sport.

Ștefan Baiaram a avut un start de sezon în forță, motiv pentru care a fost convocat la echipa națională. Șase goluri a reușit aripa dreapta în 15 meciuri jucate pentru olteni în acest sezon.

În urma înfrângerii cu Oțelul, Universitatea Craiova va rămâne și în această etapă lider, dar oferă ocazia Rapidului să se apropie la doar un punct de primul loc.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!