AS Roma se pregătește să aibă un nou stadion! Consiliul oraşului Roma a votat, la finalul săptămânii trecute, în favoarea proiectului noului stadion pe care fosta formație la care a evoluat și Bogdan Lobonț intenţionează să îl construiască, începând cu anul următor, 2027, în Cartierul Pietralata.

La nivel oficial, un număr de 39 dintre cei 44 de consilieri locali au votat în favoarea studiului de fezabilitate tehnică şi economică prezentat de clubul AS Roma. Până atunci, într-un proces adesea criticat de cluburile din Serie A și prezentat ca un obstacol în calea modernizării unui sistem de stadioane învechit, proiectul are nevoie încă de undă verde din partea diferitelor autorităţi, în special la nivel regional.

AS Roma, undă verde pentru studiul de fezabilitate al noului stadion

Roma împarte Stadio Olimpico cu rivala sa Lazio, dar ambele cluburi îşi doresc propriul stadion de câţiva ani. Clubul Giallorossi, controlat de familia americană Friedkin, lucrează de câteva luni la un proiect de stadion cu 60.000 de locuri în Pietralata, cu un cost total estimat la un miliard de euro.

”Suntem cu toţii foarte mulţumiţi, deoarece există o majoritate puternică în favoarea acestui stadion. Ne putem imagina că lucrările ar putea începe în prima jumătate a anului 2027. L-am putea avea atunci gata să găzduiască meciuri de la EURO 2032”, a declarat primarul Romei, Roberto Gualtieri.

AS Roma și-a anunțat deja proiectul pentru construirea unui stadion spectaculos, iar acesta a fost aprobat de Municipalitate. Proiectul este cu adevărat spectaculos: arena va avea peste 60.000 de locuri, iar investiția totală va depăși un miliard de euro.

AS Roma va avea arenă cu 60.000 de locuri

Nu de mult, și Lazio a anunțat că va părăsit ”bătrânul” Stadio Olimpico și va construi un nou stadion. Acum, a venit rândul celor de la AS Roma să facă pași spre acest proiect.

Proiectul e va întinde pe o suprafață de 27 de hectare. 11,6 vor fi destinate spațiilor verzi publice, iar 3,5 vor reprezenta zona piețelor și aleilor pietonale.

Italia, probleme cu stadioanele

Noua arenă a celor de la AS Roma va avea o capacitate de 60.605 locuri. Va fi a treia din Italia, pentru că nu va depăși San Siro (75.923 de locuri) și nici Stadio Olimpico (70.634 de locuri).

Problema stadioanelor italiene este o sursă de tensiune în perioada premergătoare EURO 2032. În luna mai a anului trecut, preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a descris starea stadioanelor italiene drept ''ruşinoasă''. Italia trebuie să propună cinci locaţii în acest an pentru a găzdui meciurile turneului final din 2032.