După 22 de etape, „nerazzurrii” sunt lideri, cu 52 de puncte, la șase lungimi peste rivala AC Milan. Bilanțul este solid: 17 victorii, un egal și patru înfrângeri, cu un golaveraj excelent, 50-19.

Chiar și așa, la Milano se pregătește o schimbare importantă de direcție. Potrivit lui Fabrizio Romano, Inter nu intenționează să prelungească înțelegerile cu Yann Sommer, Matteo Darmian și Stefan de Vrij, toți disponibili ca jucători liberi din luna iulie. 

Cristi Chivu renunță la trei veterani importanți

Dintre cei trei, Sommer a avut rolul cel mai important. Portarul elvețian a fost titular în campionat, cu 20 de meciuri, 18 goluri primite și 10 partide fără gol încasat. În Liga Campionilor a bifat șapte apariții, cu șapte goluri primite și trei clean sheet-uri.

Situația este diferită în cazul lui Darmian, care a evoluat un singur meci în Serie A și unul în Liga Campionilor. Stefan de Vrij a strâns 10 apariții în toate competițiile, fiind utilizat mai degrabă ca soluție de rotație.

După demonstrația de forță din ultima etapă, 6-2 cu Pisa, Inter își mută atenția spre Europa. Campioana Italiei va juca miercuri, 28 ianuarie, în deplasare, cu Borussia Dortmund, în Liga Campionilor, meci programat de la ora 22:00, LIVE TEXT pe Sport.ro.