În tranzacție ar urma să fie inclus Davide Frattesi. Interesul milanezilor pentru Manu Kone a redevenit de actualitate. Conducerea clubului a mai încercat să îl transfere pe mijlocașul francez și în vara anului trecut, dar mutarea nu a putut fi realizată. În prezent, situația este diferită. Jucătorul are evoluții modeste la AS Roma, fiind afectat și de probleme musculare. De asemenea, nevoia clubului roman de a atrage fonduri financiare deschide calea către un eventual transfer.
Frattesi, propus ca monedă de schimb
Pentru a perfecta mutarea lui Kone în perioada de mercato din vară, oficialii de la Inter iau în calcul o tranzacție mai amplă. Davide Frattesi reprezintă soluția principală luată în calcul. Rolul mijlocașului italian în proiectul tehnic condus de Cristi Chivu nu mai este la fel de important ca în trecut.
Valoarea fostului mijlocaș de la Sassuolo este estimată la 30 de milioane de euro. Această cotă îl face o variantă potrivită pentru a compensa cerințele celor de la AS Roma în vederea cedării lui Kone la Milano, potrivit celor de la Calciomercato.