La finalul partidei de la Istanbul, Hakan Calhanoglu a vorbit despre respectul pentru Mircea Lucescu și mesajul primit de la Cristi Chivu.

Mijlocașul a recunoscut presiunea uriașă acumulată înaintea semifinalei de baraj pentru Cupa Mondială. De asemenea, a ținut să sublinieze importanța pe care Mircea Lucescu, adversarul său din această partidă, a avut-o în dezvoltarea actualei naționale a Turciei.

„A existat stres înaintea acestei partide, l-am simțit în lunile și săptămânile precedente. După 24 de ani, toată lumea se așteaptă să mergem la Mondial, avem calitatea și caracterul să o facem. Am jucat un meci bun, nu a fost ușor: România este o echipă bună cu un antrenor mare. În față s-a aflat fostul selecționer turc Mircea Lucescu. Este un om extraordinar și pentru mine va rămâne așa, mereu în inima noastră. El a construit generația noastră, îi voi fi mereu recunoscător, dar am vrut să câștigăm și am făcut-o”, a transmis fotbalistul turc.

Mesajul primit de la Cristi Chivu

Revenit recent pe teren în urma unor probleme medicale, mijlocașul a dezvăluit că a ținut legătura cu Cristi Chivu, apreciind sprijinul primit din partea acestuia și a clubului său pentru a fi apt de joc la ora meciului.

„Nu am vorbit foarte mult, era interesat de starea mea fizică. Veneam după o accidentare, dar mă simt bine. Mi-a scris pentru a mă întreba cum sunt, Chivu este un om special pentru mine. Sunt recunoscător celor de la Inter, mi-au oferit timpul necesar pentru a fi pregătit pentru acest meci și trebuie să îi mulțumesc antrenorului Chivu pentru asta”, a adăugat jucătorul.