Înainte de Cremonese - Inter, președintele Marotta a abordat subiectele fierbinți din ultimele zile, cum ar fi posibilele transferuri ale lui Ivan Perisic (PSV Eindhoven) sau Moussa Diaby (Al Ittihad), dar și posibila plecare a lui Davide Frattesi.
Giuseppe Marotta anunță că Inter a încheiat fereastra de mercato
Giuseppe Marotta a recunoscut că Inter s-a interesat de Perisic și Diaby, însă mutările au picat după ce nu s-a putut ajunge la un acord cu cele două cluburi. De asemenea, mijlocașul Davide Frattesi, titular contra Cremonese, nu va pleca de la Inter în această iarnă.
"Frattesi nu și-a exprimat dorința de a pleca. E clar că e fericit aici, la fel ca și ceilalți jucători. Pe parcursul sezonului va avea ocazia să-și demonstreze calitățile.
Perisic? E un jucător care a rămas apropiat de Inter, după câteva sezoane grozave aici, însă nu s-au îndeplinit condițiile necesare pentru un transfer.
Ne-am interesat de Diaby și am considerat că e un jucător care ne poate îmbunătăți lotul, însă nu am reușit să ajungem la un acord.
Da, cred că fereastra de mercato e încheiată pentru noi. Se poate întâmpla orice mâine, dar nu văd nimic concret la orizont", a spus Marotta, la Sky.