GALERIE FOTO Papa Leon al XIV-lea, întâlnire cu Cristi Chivu și jucătorii lui Inter. Mesajul transmis de Suveranul Pontif la Vatican

Papa Leon al XIV-lea, întâlnire cu Cristi Chivu și jucătorii lui Inter. Mesajul transmis de Suveranul Pontif la Vatican Serie A

Papa Leon al XIV-lea a primit în audiență echipa lui Inter Milano, la câteva zile după ce trupa lui Cristi Chivu și-a asigurat matematic titlul de campioană în Serie A.

Așa cum se obișnuiește la Vatican, echipele care se remarcă prin performanțe sportive sunt invitate în audiențele Papei. Delegația lui Inter a fost prezentă la Vatican, sâmbătă dimineață, în jurul orei locale 10:00.

Papa Leon al XIV-lea, întâlnire cu Cristi Chivu și jucătorii lui Inter după titlul câștigat în Serie A

Din tabăra lui Inter au participat jucătorii echipei, staff-ul tehnic, inclusiv Cristi Chivu, dar și mai mulți membri ai consiliului de administrație al clubului.

Papa Leon al XIV-lea a transmis un mesaj de felicitare antrenorilor, jucătorilor și conducătorilor lui Inter, încurajându-i totodată să fie exemple pentru noua generație.

"Dragi frați și surori, bine ați venit și felicitări întregii echipe, conducerii, staffului tehnic, precum și numeroșilor suporteri și susținători pentru obiectivul atins. Acesta este cu siguranță, pentru voi toți, un moment de mare bucurie, iar eu mă bucur că pot lua parte la el. Este o performanță obținută prin multă muncă, spirit de echipă, disciplină și perseverență, pe care ați reușit să le păstrați atât în momentele entuziasmante - precum ultimul meci, când deja ați sărbătorit! - cât și în cele dificile, fără să vă descurajați sau să renunțați. 

De aceea, vă felicit și vă invit să reflectați asupra experienței trăite pentru a deveni purtători, în acest moment de succes, al unui mesaj util mai ales pentru dezvoltarea tinerilor. Mulți dintre ei vă privesc, în aceste zile, ca pe niște 'eroi', ca pe modele de urmat, iar acest lucru vă oferă o responsabilitate care depășește performanța sportivă. Aș vrea să subliniez cu adevărat acest lucru, pentru că tinerii de astăzi au nevoie de modele, iar ceea ce faceți voi are un impact care poate fi pozitiv sau negativ asupra vieții lor. De aceea, să vă gândiți la această mare responsabilitate pe care o aveți este ceva ce aș vrea cu adevărat.

Papa Ioan Paul al II-lea, acum aproximativ 35 de ani, vorbea despre acest lucru în cadrul unei întâlniri chiar cu unii reprezentanți ai clubului vostru. După ce amintea rolul important al echipei în istoria fotbalului italian, adăuga, adresându-se jucătorilor și conducerii: 'Faceți astfel încât mulți oameni să poată recunoaște în voi și în comportamentul vostru autenticitate și o integritate de neclintit'. Sunt cuvinte pe care simt că trebuie să vi le repet și eu, transmițând totodată și felicitările mele.

Vă binecuvântez din inimă pe voi și familiile voastre și vă doresc tot binele", a fost mesajul transmis de Papa Leon al XIV-lea, potrivit vatican.va

Delegața lui Inter, în audiență la Papa Leon al XIV-lea

Foto: vatican.va

  • Inter papa vatican 1

Inter se pregătește de cele două meciuri cu Lazio

Inter va juca la Roma, astăzi, de la ora 19:00, contra lui Lazio, în runda cu numărul 36 din Serie A.

Tot contra lui Lazio și tot pe Stadio Olimpico va juca Inter și miercuri, de la 22:00, însă într-un meci cu o miză mult mai ridicată - finala Cupei Italiei. Meciul va putea fi urmărit în direct pe VOYO.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!