Interul lui Chivu se menține în lupta pentru titlu, inclusiv după înfrângerea de duminică, însă are o problemă mare și tot mai apăsătoare.
Concret, când ne uităm pe clasamentul din Serie A, după 12 etape, constatăm că Inter are cea mai slabă apărare din... Top 9! Pentru că a încasat deja 13 goluri. Prin comparație, sunt cinci formații din primele nouă, care n-au primit nici măcar zece goluri până acum. Inclusiv Como, care e pe 8 în Serie A, are o defensivă mai puternică, în comparație cu Interul lui Chivu, primind doar 6 goluri, ce-i drept, în 11 partide.
Chivu admite: „E de lucru aici...“
Faptul că defensiva Interului e vulnerabilă, mai ales la fazele declanșate pe contraatac, a fost evidențiat și în derbyul pierdut cu AC Milan, scor 0-1. Pus în fața acestei realități, Chivu a admis că echipa sa trebuie să lucreze intens pentru a acoperi „găurile“ din apărare.
„Având în vedere caracteristicile jucătorilor noștri, suntem nevoiți să ducem mai mulți oameni în față, la acțiunile ofensive. De aceea, rămânem expuși în apărare, la fazele de contraatac. Astăzi, am comis o singură greșeală și s-a dovedit a fi fatală. Deocamdată, am primit chiar puține goluri, având în vedere riscurile pe care ni le asumăm. Dar e evident că trebuie să progresăm și că avem de lucru aici“, a spus Chivu.