Noul jucător de la FCSB? El e fotbalistul care îndeplinește descrierea lui Mihai Stoica

Noul jucător de la FCSB? El e fotbalistul care îndeplinește descrierea lui Mihai Stoica Superliga

FCSB se pregătește pentru un nou sezon în care speră să nu repete ”performanțele” din stagiunea recent încheiată.

Roș-albaștrii nu au reușit să se califice în play-off, însă au reușit să salveze sezonul prin calificarea în preliminariile Conference League. 

El e fotbalistul care îndeplinește descrierea lui Mihai Stoica

  • Shaquil delos 16

Clubul patronat de Gigi Becali a pregătit mai multe transferuri pentru această vară, iar unul dintre posturile pentru care Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a anunțat întăriri este cel de fundaș dreapta, pe care evoluează în prezent Valentin Crețu și Alexandru Pantea. 

Recent, Mihai Stoica a anunțat că va fi transferat un fundaș dreapta din Franța, iar oficialul fostei campioane a României a dat mai multe indicii cu privire la noul jucător al roș-albaștrilor.

În primul rând, MM Stoica a transmis că fotbalistul nu evoluează în Ligue 1, deoarece FCSB nu poate transfera din primul eșalon al Franței, având în vedere sumele cerute. Așadar, fotbalistul care va ajunge la FCSB joacă într-o ligă inferioară. Apoi, conducătorul de la FCSB a anunțat că jucătorul are cetățenie dublă și că joacă la un club care a crescut jucători importanți din Europa. 

Fundaș dreapta, aducem un jucător. Suntem înțeleși și va veni. E un jucător din Franța. Are și cetățenie franceză! (n.r. – Liga 2?) Nu există să aduci jucători din Ligue 1 în România. Nu e format acolo, dar vine de la un club care a scos jucători mari în trecut”, a spus Mihai Stoica la Fanatik.

Aplicând criteriile anunțate de Mihai Stoica, dar ținând cont și de faptul că fotbalistul care va semna cu FCSB nu poate fi foarte tânăr, deoarece un jucător tânăr aflat în ascensiune în Ligue 2, cel mai probabil, nu ar alege să semneze în Superliga României, fundașul dreapta care pare să respecte toate caracteristicile este Shaquil Delos, stoperul celor de la Grenoble, o echipă de mijlocul clasamentului din Ligue 2, care l-a oferit fotbalului european, printre alții, pe Olivier Giroud, Thauvin sau Feghouli. Fotbalistul evoluează în principal în flancul drept al apărării, dar poate juca și pe partea opusă, încă o dorință expusă anterior de Mihai Stoica.

Crescut la FC Chambly, Delos, în vârstă de 26 de ani, evoluează la Grenoble din 2024 și mai are un an de contract, astfel FCSB nu ar trebui să plătească o sumă prea mare pentru a-l transfera, mai ales că jucătorul este cotat la 500.000 de euro. 

De altfel, salariul pe care Delos îl primește la Grenoble este mai mic de 10.000 de euro, astfel că șansele ca la FCSB să primească un salariu mult mai mare decât cel primit în Ligue 2 sunt destul de mari. 

În plus, Shaquil Delos urmărește pe rețelele sociale doi jucători care evoluează în Superliga, pe Jayson Papeau, cu care a jucat la FC Chambly, și pe Lucas Pellegrini, cu care s-a intersectat la AS Nancy.

  • În sezonul recent încheiat, Shaquil Delos și-a făcut apariția în 32 de meciuri și a contribuit cu o pasă decisivă.
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!