La momentul redactării acestui articol, Inter este lider în Serie A, cu 82 de puncte, urmată de Napoli (70), AC Milan (67), Juventus (65), Roma (64) și Como (62).
Fulvio Collovati își scoate pălăria în fața lui Chivu: „Nu și-a sufocat echipa”
Collovati, campion mondial cu Italia în 1982 și fost jucător atât la Inter, cât și la AC Milan, a recunoscut că s-a îndoit de Chivu în momentul numirii sale pe banca „nerazzurrilor”. Acum, italianul consideră că românul a demonstrat că are toate calitățile unui mare antrenor.
„Cristian Chivu este predestinat. Este un lider de vestiar și un om foarte inteligent. A înțeles rapid echilibrul dintr-un grup cu jucători importanți și nu a făcut greșeala pe care o fac mulți antrenori. Nu și-a sufocat echipa cu propria personalitate. A ales să pună în valoare calitățile fotbaliștilor”, a spus Collovati pentru fcinternews.it.
Fostul fundaș italian a explicat că meritul lui Chivu a fost modul în care a gestionat lotul și atmosfera din vestiar.
„A dat energie întregului mediu. A lucrat cu fiecare jucător și a readus echipa la cel mai bun nivel”, a mai declarat fostul internațional italian.
Pentru Inter urmează duelul cu Lazio, din etapa a 36-a din Serie A. Partida poate fi urmărită LIVE TEXT pe Sport.ro, în această seară, nu mai devreme de ora 19:00.