Italienii anunță o ruptură la Interul lui Chivu! Fotbalistul scos din schemă

Italienii anunță o ruptură la Interul lui Chivu! Fotbalistul scos din schemă Serie A

Victoria cu Kairat Almaty, scor 2-1 pe San Siro, a lăsat urme la Inter. 

Chiar dacă echipa lui Cristi Chivu a obținut trei puncte importante în Champions League, atmosfera nu este deloc una liniștită. Jurnaliștii din Italia vorbesc despre o schimbare majoră în planurile tehnicianului român, iar numele aflat în centrul discuțiilor este unul cu greutate: Francesco Acerbi.

Potrivit La Gazzetta dello Sport, fundașul de 36 de ani nu mai este văzut drept om de bază, iar semnele sunt clare. Acerbi nu a jucat nici cu Kairat, la fel cum se întâmplase și în meciurile din campionat cu Fiorentina și Verona. În locul său, Chivu l-a folosit pe Yann Bisseck.

„Excluderea din Champions League, după cele din Serie A, nu mai poate fi întâmplătoare. Bisseck apare tot mai des în rolul de fundaș central, ceea ce reduce semnificativ spațiul lui Acerbi”, notează Gazzetta.

Cristi Chivu îl scoate pe veteran din schemă

Sursa citată anterior a mai scris că tehnicianul român vrea o echipă mai agresivă, mai mobilă, iar Bisseck răspunde mai bine cerințelor fizice și de presing.

Akanji este considerat „de neînlocuit” în dreapta, Bastoni rămâne stâlpul din stânga, iar poziția centrală, unde evolua Acerbi, pare să treacă treptat în custodia lui Bisseck.

Tot Gazzetta notează că viitorul lui Acerbi depinde direct de evoluțiile lui Bisseck în următoarele luni. Dacă tânărul german va confirma, Inter ar putea lua în calcul despărțirea de veteran la finalul sezonului.

Cifrele lui Acerbi

Născut la Vizzolo Predabissi în Italia, fundașul în vârstă de 37 de ani se poate lăuda cu o carieră pe cinste.

Francesco Acerbi are în cont 605 meciuri jucate la nivel profesionist, alături de 33 de goluri marcate și 13 pase decisive livrate. Printre echipele la care a evoluat putem numi „uriași” precum AC Milan, Lazio, sau Inter.

Concret, așa arată cifrele fundașului:

  • Lazio: 173 meciuri, 10 goluri, șapte pase decisive
  • Sassuolo: 173 meciuri, 11 goluri, o pasă decisivă
  • Inter Milano: 129 meciuri, cinci goluri și cinci assist-uri
  • Pavia Calcio: 50 meciuri, trei goluri marcate
  • Reggina 1914: 43 meciuri, două goluri
  • Chievo Verona: 27 meciuri, un gol
  • Spezia Primavera: 17 meciuri, un gol
  • AC Milan: 10 partide
  • Chievo Primavera: 2 meciuri
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!