„Nerazzurrii” se deplasează pe terenul lui AS Roma, sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 19:00, într-un duel între două echipe cu punctaj maxim.

După victoria spectaculoasă cu Udinese, scor 5-3, Inter a ajuns la patru victorii din patru meciuri. AS Roma are același bilanț, iar Gian Piero Gasperini, antrenorul capitolinilor, a avut numai cuvinte de laudă pentru echipa lui Cristi Chivu.

Cum a numit-o Gasperini pe Inter înainte de duelul direct cu Cristi Chivu

Tehnicianul italian a spus că Interul este o „echipă de referință” din Serie A și consideră că trupa românului este, pe bună dreptate, principala favorită la titlu.

„Inter este echipa de referință a campionatului nostru și este pe bună dreptate considerată cea mai puternică dintre toate. Chiar dacă, după părerea mea, Como este foarte aproape de acest nivel”, a declarat Gasperini, citat de Inter News.

AS Roma și Inter ocupă primele două locuri în Serie A, cu câte 12 puncte. Como este pe poziția a treia, cu 10 puncte, după trei victorii și o remiză în primele patru etape.

După deplasarea din Capitală, Chivu va primi vizita celor de la Parma, echipă pe care o salva de la retrogradare înainte să semneze cu trupa din Milano. Cele două formații se vor duela pe 10 octombrie, nu mai devreme de ora 19:00.