Formația românului a suferit prima înfrângere din acest sezon, iar prestația nerazzurrilor a fost aspru analizată de jurnalistul italian Gianfranco Teotino.
AC Milan a început în forță și a marcat de două ori în primele 10 minute, prin Christian Pulisic (4) și Adrien Rabiot (10). Alessandro Bastoni a redus din diferență în minutul 22, însă Diego Moreira a stabilit scorul final, 3-1, cu un gol superb din lovitură liberă.
„Inter a arătat ca o echipă de «județeană»”
Invitat la Radio Sportiva, Gianfranco Teotino a criticat atât abordarea tactică a lui Chivu, cât și modul în care Inter a gestionat partida.
Jurnalistul a fost surprins de declarațiile antrenorului român dinaintea meciului și de dorința acestuia de a construi o echipă mai pragmatică.
„Pentru mine, și mai surprinzătoare a fost maniera în care Chivu a pregătit acest meci și declarațiile sale de la conferința de presă. Inter chiar a fost o echipă de «județeană», iar Milan, care a jucat ca o formație europeană, a dominat-o la curaj, joc, concentrare și în toate celelalte aspecte”, a spus Teotino.
Teotino a criticat și jocul ofensiv al echipei lui Chivu după pauză. Inter a avut doar două șuturi pe poartă în repriza secundă, iar jurnalistul consideră că formația nu a reușit să pună suficientă presiune pe adversară.
„Nu a fost doar o problemă defensivă. În repriza a doua, Inter a avut două șuturi pe poartă. Este prea puțin și a fost complet diferit față de revenirile din alte meciuri, când echipa își presa adversarii și lăsa impresia că poate marca oricând. Inter nu a dat niciun moment senzația că poate întoarce rezultatul”, a mai afirmat italianul.
În urma acestui rezultat, Inter a cedat primul loc în Serie A. Echipa lui Chivu are 25 de puncte, trei mai puțin decât Lazio, care ocupă poziția de lider.