Tehnicianul român, care a cucerit titlul în Serie A și Cupa Italiei alături de nerazzurri, a făcut o scurtă escapadă în Statele Unite pentru a urmări pe viu meciurile de la Cupa Mondială 2026.
Unde și cu cine a fost surprins Cristi Chivu
Potrivit jurnaliștilor de la Corriere dello Sport, Chivu a călătorit peste Ocean împreună cu soția sa, Adelina, și cele două fiice. Familia antrenorului român ar fi fost surprinsă în tribune la partida dintre Argentina și Capul Verde.
„Chivu plănuise de câteva săptămâni să zboare în Statele Unite pentru a urmări câteva meciuri de la Cupa Mondială. Programul a fost respectat, după cum au arătat și imaginile publicate pe rețelele sociale de soția sa, Adelina, aflată și ea în SUA alături de cele două fiice. Primul meci urmărit a fost Argentina – Capul Verde. I-a purtat noroc căpitanului său, Lautaro Martinez”, au scris italienii de la Corriere dello Sport.
Argentina s-a calificat cu mari emoții în sferturile de finală, după ce a învins cu 3-2, după prelungiri. Lionel Messi a deschis scorul, însă africanii au revenit de două ori pe tabelă. Golul decisiv a venit în minutul 111, reușită trecută ulterior de FIFA în contul unui autogol al lui Borges.