Inter Milano a fost eliminată de Bodo/Glimt din play-off-ul optimilor UEFA Champions League (1-3 și 1-2), astfel că acum trebuie să încheie sezonul cu cel puțin un trofeu. Dacă în lupta pentru titlu este favorită clară, având un avans de zece puncte față de urmăritoare, în Coppa Italia se joacă locul în finală, după 0-0 în primul meci din semifinală cu Como.
Înainte de returul programat peste o lună, publicația Fichajes, specializată în mercato, scrie despre interesul celor de la Inter Milano pentru starul lui Como, Nico Paz (21 de ani), care are cifre excelente în acest sezon.
Inter vrea să-l transfere pe Nico Paz de la Como
Mijlocașul argentinian născut în Spania și crescut de Real Madrid are o creștere impresionantă, iar cota sa de piață a ”explodat” în ultima vreme, ajungând la 65 de milioane de euro.
Inter crede că un eventual transfer al lui Nico Paz ar putea aduce un mare plus pe faza ofensivă în echipa lui Cristi Chivu, astfel că șefii clubului sunt gata să pregătească o ofertă impresionantă: 70 de milioane de euro.
”Nerazzurri” au, însă, concurență pentru transferul lui Nico Paz. Real Madrid, clubul care l-a crescut, urmărește atent tot ce se întâmplă cu mijlocașul lui Como, dar un eventual transfer pe ”Bernabeu” nu i-a garanta sud-americanului un număr consistent de minute de joc.
În schimb, Inter este gata să-l facă titular incontestabil pe fotbalistul care a bifat deja șase prezențe la naționala de seniori a Argentinei, iar dacă transferul se va realiza în schimbul sumei de 70 de milioane de euro, Nico Paz va deveni al doilea cel mai scump jucător din istoria clubului de pe ”Meazza”.
Cel mai scump rămâne, în continuare, Romelu Lukaku, pentru care Inter a plătit 74 de milioane de euro pentru a-l aduce în 2019, de la Manchester United.
Nico Paz, cheia pentru parcursul impresionant al lui Como
Cu cifre bune în acest sezon (zece goluri și șase assist-uri în 30 de partide), argentinianul este printre cei mai importanți jucători pentru echipa pregătită de Cesc Fabregas, care are un parcurs impresionant atât în campionat, cât și în Coppa Italia.
Como este pe locul cinci în campionat, cu 48 de puncte, la trei puncte distanță de AS Roma, care ocupă ultimul loc de Champions League.