Ce nebunie! Napoli oferă 50 de milioane de euro pentru mijlocașul cerut la echipă de Kevin de Bruyne

Ce nebunie! Napoli oferă 50 de milioane de euro pentru mijlocașul cerut la echipă de Kevin de Bruyne Serie A

Abia ajuns la Napoli, Kevin de Bruyne vrea să aducă lângă el un mijlocaș.  

Kevin de Bruyne (33 de ani) a fost de curând prezentat oficial la Napoli. După zece ani la Manchester City, mijlocașul a refuzat câteva oferte din Arabia Saudită și Major League Soccer (MLS) pentru a semna cu echipa de lângă Vezuviu.

Cele două părți s-au înțeles în privința unui contract valabil pentru două sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, iar de Bruyne va încasa un salariu anual de șase milioane de euro la noua sa echipă, la care se adaugă și un bonus generos de instalare, în valoare de zece milioane de euro.

Având în vedere că numerele 7 și 17 sunt ”ocupate” de David Neres și Mathias Olivera, starul belgian s-a orientat către numărul 14.

Kevin de Bruyne îl vrea la Napoli pe Jack Grealish

Belgianul vrea să aibă performanțe importante la Napoli, la fel cum a avut la Manchester City, iar din acest moment are curajul să sugereze chiar și anumite transferuri pe care italienii ar trebui, în opinia sa, să le facă!

De Bruyne a transmis, conform presei din Anglia, că l-ar vrea lângă el pe Jack Grealish! Deja, au apărut și informații suplimentare în ceea ce privește acest transfer, iar Napoli ar fi dispusă să ofere în jurul a 50 de milioane de euro.

Jack Grealish, trecut pe lista neagră de Guardiola la Manchester City

Referitor la Grealish, internaţionalul englez care şi-a pierdut statutul de titular la clubul său de mai multe luni, nu figurează pe lista fotbaliştilor luați de Manchester City pentru participarea la Cupa Mondială a Cluburilor din această vară, din perioada 14 iunie - 13 iulie, care se vede LIVE pe Pro TV, Pro Arena și Voyo!

Managerul celor din Manchester, Pep Guardiola, l-a retrogradat pe Grealish la statutul de rezervă în sezonul care tocmai s-a încheiat şi nu pare să mai conteze pe el.

Absenţa din lot a atacantului englez, care mai are încă doi ani de contract cu fosta campioană din Premier League, sugerează că Manchester City doreşte să-l vândă în această vară sau să-l împrumute la un alt club. Îl poate vinde, iată, la Napoli, pentru 50 de milioane de euro.  

CITEȘTE ȘI: KDB, creatorul de fotbal

Publicitate
  • Jack grealish
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!