SPECIAL Kevin de Bruyne, creatorul de fotbal cu un loc aparte în istoria Premier League

Kevin de Bruyne, creatorul de fotbal cu un loc aparte în istoria Premier League Premier League

Cei zece ani petrecuți de Kevin de Bruyne în Premier League au redat speranța că fotbalul se poate juca și altfel decât în forță și viteză. 

Cel mai creativ mijlocaș ofensiv al generației sale, cu o viziune a jocului comparabilă cu a lui Xavi sau Iniesta, belgianul refuzat de Jose Mourinho la Chelsea și-a pus amprenta pe tot ce a însemnat Manchester City în ultima decadă, cu șase titluri în Premier League, 19 trofee în total, sute de momente memorabile și o moștenire greu de egalat în viitorul apropiat. Totul datorită constanței cu care și-a "hrănit" colegii din ofensivă și a modului în care a ieșit în față de fiecare dacă când echipa sa a avut nevoie.

La final de aventură a lui De Bruyne în Anglia, începută cu un eșec, rămâne o întrebare: îi va putea lua cineva titlul de Rege al Assist-urilor în epoca modernă?

Un eșec numit Chelsea

Se spune că poveștile de succes nu trebuie să înceapă bine, ci trebuie să se termine bine. Iar un tânăr Kevin de Bruyne, care scosese capul în fotbalul belgian la Gent și Genk, a aflat acest lucru pe propria piele. Luat de Chelsea în ultima zi a perioadei de transferuri din iarna lui 2012, cel care avea să devină lider al lui Man. City și al Generației de Aur a Belgiei a trebuit să învețe dintr-un prim eșec pentru a se întoarce mai puternic și a rescrie istoria.

Transferul de șapte milioane de lire sterline la Chelsea a fost urmat de un împrumut în Bundesliga, la Werder Bremen, pentru un prim an în top 5 campionate europene, un sezon de rodaj înaintea revenirii pe Stamford Bridge. Care s-a produs în 2013, odată cu întoarcerea lui Jose Mourinho, însă transferul promițător avea să se transforme rapid în "nepotrivire de caracter".

Cu asigurări din partea lui Special One că va deveni o piesă importantă în puzzle-ul viitorului albaștrilor, KDB s-a întors la Londra cu gândul la un sezon al afirmării și al confirmării, în care Mourinho îl va ajuta să-și atingă potențialul. Însă a sfârșit vândut rapid la Wolfsburg, pentru 18 milioane de euro, în ceea ce a fost și va rămâne unul dintre marile semne de întrebare din cariera legendarului antrenor portughez. Care a avut propria teorie legată de pierderea unui viitor superstar:

"Am vrut să-l păstrez, dar mi-a spus că nu-i stă în caracter să concureze pentru un loc de titular. Avea nevoie de o echipă în care să știe că va juca fiecare meci, că e important. Are nevoie de încredere, de siguranță. Și nu am fost fericit când a plecat! Nu mi-a spus că nu poate controla presiunea, mi-a spus că vrea să joace în fiecare weekend. Iar eu i-am spus că aici e Chelsea, e foarte tânăr și că-i avem pe Hazard, Mata, Willian și Schurrle. Și că nu-i pot garanta locul de titular. 

  • Kevin de bruyne 02

Apoi nu s-a mai antrenat bine și i-am spus că nu-i pot oferi mai mult. Așa că am acceptat mentalitatea și alegerea sa de a pleca. Chelsea a făcut o afacere bună, el a fost fericit să plece și eu sunt fericit pentru el".

75 de milioane de euro bine investite în "creierul" echipelor lui Pep

Ambițiosului belgian nu i-a luat mult să-i demonstreze lui Jose Mourinho că nu are de ce să fie pus sub Mata, Willian sau Schurrle. Într-un sezon de vis la Wolfsburg, cu 21 de pase decisive (record la acea dată în istoria Bundesligii), o Cupă și o Supercupă ale Germaniei câștigate și cu titlul de cel mai bun fotbalist al stagiunii 2014/2015 în buzunar, a devenit clar că are nevoie de o provocare și mai mare.

Cum Man. City, condusă încă de Manuel Pellegrini, avea bani de cheltuit, De Bruyne avea vârsta și calitatea de partea sa, nu a fost o surpriză pentru nimeni când "cetățenii" au pus pe masă 55 de milioane de lire sterline, adică 75 de milioane de euro, pentru a-l transforma pe coordonatorul de joc în cel mai scump transfer din istoria clubului de pe Etihad la acea vreme. Și al doilea cel mai scump din întreaga istorie a Premier League, depășit doar de venirea lui Angel di Maria la Manchester United în 2014.

Mare fan al lui Liverpool și Michael Owen în copilărie, playmaker-ul belgian a avut ca punct maxim al primului sezon semifinala de Ligă jucată cu Pellegrini pe bancă, prima din istoria lui City, adusă chiar de el grație unui gol decisiv în returul sferturilor cu PSG. Iar în 2016 a început să lucreze cu Pep Guardiola, antrenorul care i-a oferit spațiul, încrederea și siguranța pe care Mourinho nu le-a putut garanta. Și pentru care s-a transformat în jucătorul esențial, creierul fiecărei formații construite de catalan, indiferent de dinamica acesteia.

Creator de fotbal și de golgheteri

"Întotdeauna mi-a plăcut mai mult să pasez decisiv decât să marchez un gol. Îmi oferă un alt sentiment. Ceea ce facem noi e foarte subestimat. Câteodată doar arunci mingea în față și cineva șutează, dar unele pase decisive sunt atât de frumoase...Noi, creatorii, avem o conexiune aparte cu atacanții. Dacă ei nu înscriu, noi ne gândim că am făcut o treabă bună și ei au stricat-o. Dacă noi pasăm greșit, ei ne vor întreba ce a fost în capul nostru".

Sunt cuvinte rostite de Kevin de Bruyne în 2017, după primul sezon sub bagheta lui Pep Guardiola. Unul care a însemnat 18 pase decisive oferite colegilor (cele mai multe în Premier League), dar care nu a adus pe Etihad Stadium titlul de campioni ai Angliei, o contraperformanță cu care Pep și Kevin se vor mai întâlni destul de rar până la finalul aventurii comune în Regat.

Cu ochiul format și standardele ridicate de Xavi, Iniesta sau Messi, lui Guardiola nu i-a trebuit mai mult de un sezon pentru a-i defini exact rolul în echipă lui De Bruyne, iar următorul an, 2017/2018, a adus cea mai dominantă campanie a lui Pep în Anglia: prima campioană cu cel puțin 100 de puncte și...alte 16 pase decisive din partea maestrului belgian.

A fost sezonul maturizării complete a lui De Bruyne, transformat în același timp și în căpitanul naționalei Belgiei, momentul în care adversarii, coechipierii și fanii, proprii sau adverși, au înțeles ce înseamnă mijlocașul ofensiv modern.

 În timp ce ceilalți alergau și încercau să respecte la milimetru cererile tactice ale lui Guardiola, rolul esențial era al lui De Bruyne, responsabil cu găsirea paselor filtrante, perpendiculare, cu lansarea extremelor sau cu timing-ul cu atacanții centrali. În formă maximă a devenit de neoprit, a început să adune premii individuale făcând totul în sljuba fotbaliștilor ofensivi cu care a lucrat. Printre ei Aguero, Haaland, Sterling, Sane, Gabriel Jesus, Mahrez sau Bernardo Silva. Toți beneficiari ai viziunii unui jucător genial, rar, capabil să pună la pământ cu un exterior și cele mai aprige apărări din Anglia și Europa.

Kevin de Bruyne în cifre

La final de sezon 2024/2025, măcinat de probleme fizice și rezultate slabe ale lui Man. City, e timpul ca De Bruyne să se despartă de fanii pe care i-a făcut să vibreze. Cu șase coroane ale Angliei în palmares, o Ligă a Campionilor și un total de 19 trofee. Mai presus de toate, cei zece ani petrecuți de căpitanul lui City în Albion au însemnat dovada clară că viziunea, inteligența, tehnica perfectă și știința de a găsi punctul slab al adversarului pot rămâne și în fotbalul modern repere ale clasei unui fotbalist.

În loc de încheiere, recordurile lui Kevin de Bruyne în Premier League:

• Cele mai multe pase de gol într-un sezon de Premier League (20 în stagiunea 2019/2020), la egalitate cu Thierry Henry (2002/2003);

• Al doilea cel mai bun pasator decisiv din istoria Premier League (119), după Ryan Giggs (162);

• Cel mai rapid jucător ajuns la 50 de pase decisive în Premier League, în 123 de meciuri;

• Cel mai rapid jucător ajuns la 100 de pase decisive în Premier League, în 237 de meciuri;

• Cele mai multe șanse de gol create într-un singur sezon (136 în stagiunea 2019/2020);

• Cele mai multe pase decisive (119) oferite în top 5 campionate europene în ultimii zece ani;

• Cele mai multe șanse de gol (827) create în ultimii zece ani în Premier League;

• De patru ori Jucătorul Sezonului la Manchester City;

• Inclus de trei ori în Echipa Anului în viziunea UEFA;

• Inclus de cinci ori în Echipa Anului din Premier League;

• Desemnat de trei ori cel mai bun playmaker din Premier League;

• Inclus de două ori în Echipa Anului în Liga Campionilor;

• Desemnat de două ori Jucătorul Sezonului în Premier League;

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT

















Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!