România, la Campionatul European de handbal masculin. Program, lotul naționalei și ce spune selecționerul

Romania campionatul european de handbal masculin Program Romania Handbal
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Joi 11 Ianuarie 2024, 18:15
Data actualizarii: Joi 11 Ianuarie 2024, 18:25

Naționala masculină nu mai fusese la o ediție a Campionatului European din 1996, de când în echipă jucau Robert Licu, Titel Răduță, Eliodor Voica sau Alexandru Dedu. 

Selecţionerul echipei naţionale de handbal masculin a României, Xavier Pascual, a declarat, joi, că nu există adversari accesibili la Campionatul European din Germania, el subliniind că se aşteaptă ca toate partidele primei reprezentative să fie "complicate".

Campioantul European de handbal masculin. Selecționerul Xavi Pascual zice că simte presiunea

"Adversari accesibili la acest turneu final nu sunt. Toate meciurile vor fi foarte complicate. Am văzut că la Campionatul European se pot produce surprize. Nu mai sunt meciuri uşoare. Pentru noi e un meci important cu Austria. Este adevărat că există presiune, dar eu, ca antrenor, vreau să fie această presiune. E normal să simţi presiunea dacă vrei să joci împotriva unor echipe puternice", a afirmat antrenorul României.

În ciuda experienţei sale, Xavier Pascual a recunoscut că are emoţii înaintea debutului naţionalei României la Campionatul European.

"Am emoţii, e normal, este un Campionat European foarte important pentru România. Cred că echipa este pregătită. Avem încredere pentru că jocul s-a îmbunătăţit. În special în apărare, dar, din păcate avem probleme pe tranziţie, contraatac şi repliere. Partida de mâine este una foarte importantă, cunoaştem bine cum joacă Austria", a precizat Pascual.

Campionatul European de handbal masculin | Programul României

Echipa naţională a României debutează la Campionatul European - EHF EURO 2024 din Germania, vineri, de la ora 19:00, contra Austriei, într-o partidă care se va disputa la Mannheim în cadrul Grupei B.

România este una dintre cele 24 de echipe participante la Campionatul European - EHF EURO 2024 din Germania (10-28 ianuarie 2024), urmând să evolueze în Grupa B, la Mannheim, alături de Spania (14 ianuarie), Austria (12 ianuarie) şi Croaţia (16 ianuarie). Spania este vicecampioana europeană din 2022, Austria a învins România în ambele meciuri din preliminarii, cu 36-32 şi 35-30, iar Croaţia a fost vicecampioană în 2020. Spania a cucerit două titluri continentale, în 2018 şi 2020.

Grupa B 

  • Spania
  • Austria
  • Croaţia
  • România

Primele două clasate din grupă se califică în grupele principale.

România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorţi a făcut parte din a patra urnă valorică. Pentru România este doar a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) încheind pe locul 11.

Lotul României la Campionatul European de handbal masculin 

Portari: Ionuț Iancu (Steaua), Dan Vasile (CSM Constanța)

Extreme: Nicușor Negru (Dinamo), Sabin Constantina (Steaua), Alex Tărâță (Steaua), Ionuț Nistor (CSM Constanța)

Pivoți: Călin Dedu (Dinamo), Robert Nagy (Minaur), Adrian Rotaru (CSM București)

Linia de 9 metri: Robert Militaru (Dinamo), Dan Racoțea (Dinamo), Andrei Drăgan (CSM Constanța), Gabriel Ilie (CSM Constanța), Daniel Stanciuc (Dinamo), Gabriel Cumpănici (Minaur), Cristi Ghiță (Turda), Marius Sadoveac (Poli Timișoara), Liviu Caba (CSM Constanța), Demis Grigoraș (Benfica), Andrei Buzle (Granollers).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!