Cursă contra cronometru! Tottenham trebuie să se grăbească pentru a-l avea pe Drăgușin la meciul cu Manchester United

Tottenham Manchester United radu dragusin Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 11 Ianuarie 2024, 16:22
Data actualizarii: Joi 11 Ianuarie 2024, 16:22

Radu Drăgușin (21 de ani) s-a înțeles cu Tottenham și este așteptat să fie prezentat oficial după transferul de la Genoa.

Tottenham va plăti 25 de milioane de euro pentru transferul lui Radu Drăgușin, sumă la care se pot adăuga alte 5 milioane din bonusuri. De asemenea, Spurs îl va împrumuta la Genoa pe fundașul Djed Spence, londonezii urmând să acopere salariul.

Tottenham trebuie să-l înregistreze pe Drăgușin până vineri

Gruparea din Premier League nu a anunțat încă oficial transferul lui Drăgușin, chiar dacă fundașul român a trecut cu bine vizita medicală, iar toate detaliile au fost puse la punct. Tottenham va trebui să se grăbească dacă își va dori ca fundașul român să fie eligibil pentru următorul joc de campionat.

Football London anunță că Tottenham trebuie să înregistreze transferul lui Drăgușin până cel târziu vineri, la orele prânzului, pentru a-l avea pe fundaș în lot la duelul cu Manchester United, programat duminică, de la ora 18:30, în runda cu numărul 21 din Premier League.

Presa britanică a avansat anterior chiar varianta potrivit căreia Drăgușin ar putea fi folosit direct ca titular. Tottenham acuză probleme medicale la nivelul stoperilor, titularii obișnuiți Cristian Romero și Micky van de Ven fiind incerți.

Radu Drăgușin schimbă numărul de pe tricou la Tottenham

În ceea ce privește numărul de pe tricou, Drăgușin va fi nevoit să facă o schimbare. La Genoa, fundașul a purtat tricoul cu numărul 5, însă la Tottenham îi aparține deja danezului Pierre-Emile Hojbjerg.

La naționala României, Drăgușin a purtat de obicei numărul 3, însă nici acesta nu este disponibil la Spurs pentru că îi aparține spaniolului Sergio Reguilon, revenit din împrumutul de la Manchester United.

Football London scrie că Drăgușin ar urma să îmbrace fie tricoul cu numărul 6, fie cel cu numărul 2, ambele fiind disponibile după plecările lui Davinson Sanchez, respectiv Matt Doherty.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!