Dinamo, ce transfer! A adus un campion continental pe postul de coordonator de joc

Joao Pedro da Silva Andrii Akimenko Dinamo Handbal Stanislav Kasparek Handbal
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 27 Mai 2022, 08:25
Data actualizarii: Vineri 27 Mai 2022, 08:29

Brazilianul Joao Pedro da Silva a mai evoluat în România, dar la Steaua.

CS Dinamo a anunțat joi transferul handbalistului Joao Pedro da Silva, campion al Americii Centrale și de Sud în acest an cu naționala Braziliei.

Campioana României la handbal va miza în următoarele două sezoane pe coordonatorul de joc brazilian Joao Pedro da Silva.

În vârstă de 28 de ani, acesta a evoluat în ultimul sezon la echipa spaniolă Angel Ximenez Puente Genil (Liga Asobal), iar în carieră a trecut pe la echipe puternice, precum Ademar Leon (Spania), Chambery (Franța) sau Benfica (Portugalia), precizează clubul din Ștefan cel Mare pe pagina oficială de Facebook.

Joao Pedro sa Silva: ”Abia aștept să joc în EHF Champions League”

Internaționalul brazilian, triplu medaliat cu naționala țării sale - aur la Campionatul Panamerican 2016 și la Campionatul Americii Centrale și de Sud 2022, bronz la Jocurile Panamericane 2019 -, a jucat un sezon și în România, la Steaua (2019-2020).

”Sunt foarte fericit pentru această nouă provocare din cariera mea. Abia aștept să încep pregătirile cu echipa și să joc în EHF Champions League. Sper să facem un sezon foarte bun și să obținem rezultate importante”, a declarat Joao Pedro, conform sursei citate.

Transferurile anunțate pentru sezonul următor de Dinamo

Andrii Akimenko – extremă dreapta

Stanislav Kasparek – inter drepta

Joao Pedro da Silva – coordonator de joc

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!