Parcă niciodată în ultimii ani, un derby al campionatului spaniol n-a trezit atât de mult inters ca acum, înainte de acest Barcelona – Real Madrid.

Explicațiile sunt multiple și „de vină“ sunt ambele echipe. La Real, revenirea lui Jose Mourinho asigură o doză în plus de spectacol și controversă pentru El Clasico. Pentru că, după cum se știe, „The Special One“, un tip carismatic, pune gaz pe foc la meciurile tensionate. De partea cealaltă, avem echipa perfectă a lui Hansi Flick. Cel puțin, în La Liga: 9 meciuri, 9 victorii, golaveraj 39-9!

Și, un ultim amănunt: în clasament, Real a rămas deja la șase puncte de liderul Barcelona, așa că, diseară, își va da viața pe teren, pe Camp Nou. În acest context, madrilenii își vor pune speranțele, în primul rând, în vedeta lor care a cam „găurit“ Barcelona pe unde a prins-o.

Kylian Mbappe, bilanț spectaculos în fața Barcelonei

Dintre toți componenții lotului Realului, Kylian Mbappe stă cel mai bine în partidele cu formația catalană din ultimii ani. Dovadă și faptul că, de când a ajuns în La Liga, în 2024, francezul a marcat de șase ori în poarta Barcelonei, în toate competițiile.

Prin comparație, Vinicius, care e la Real din 2018, are opt goluri cu Barcelona dintre care doar două în La Liga.

Hansi Flick, în fața victoriei cu numărul 100

Firește, orice meci cu Real Madrid e unul special pentru Barcelona, dar antrenorul german al catalanilor își poate trece în cont, diseară, o bornă memorabilă.

Instalat la Barca, în iulie 2024, Hansi Flick (61 de ani) a adunat până acum 129 de meciuri, în toate competițiile: 99 de victorii, 10 egaluri, 20 de înfrângeri, golaveraj 368-150. Așadar, dacă va câștiga derby-ul din această seară, Flick va sărbători victoria cu numărul 100, ca antrenor al Barcelonei.

În toată istoria grupării catalane, un singur antrenor a ajuns la 100 de victorii, după un număr mai mic de meciuri disputate. Vorbim despre Luis Enrique, care a contabilizat meciul câștigat cu numărul 100, după partida sa cu numărul 126 pe banca Barcelonei.