FOTO Cel mai înfocat suporter al lui CSM București este tatăl unei handbaliste! Cine este "tigrul singuratic" din handbal 

CSM Bucuresti divizia a handbal feminin Handbal feminin Sorina Modoran suporter Handbal
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 23 Martie 2023, 21:10
Data actualizarii: Joi 23 Martie 2023, 21:14

Omul - orchestră merge la meciuri cu eșarfe, tobă, steag și vuvuzelă, câteodată reușind să le folosească pe ultimele trei în același timp. 

La meciul dintre CSM București DivA și CS Rapid DivA, echipele secunde ale cluburile care se luptă pentru titlul în Liga Florilor și pentru calificarea în Final Four-ul Champions League, "tigroaicele" au avut un singur suporter mai vocal, în afara grupului obișnuit de părinți și prieteni, în Sala Apollo din București. 

Tatăl unei handbaliste a fost "tigrul singuratic" la derby-ul cu Rapid

Acesta a venit cu eșarfe, steag, tobă și vuvuzelă și le-a încurajat neobosit pe fetele lui Cristian Gherman și Ionica Munteanu, pe parcursul întregului meci. Fanul este Sorin Modoran, tatăl jucătoarei Sorina Modoran (17 ani), extrema stânga care a ieșit campioană națională la junioare 1 în iunie 2022, cu Elena Moise și Florica Iliescu pe bancă, apoi a fost promovată la echipa secundă a actualului lider din Liga Florilor. Fanul lui CSM București stă în comuna Măgurele (Ilfov), este de profesie profesor de sport, dar deține împreună cu soția firme din domeniul curățeniei și auto. 

Merge la meciuri de junioare, tineret și senioare și a fost chemat și la alte cluburi

"Merg cu fetele de la junioare 1 la absolut toate meciurile și vin la sală la toate partidele celor de la echipa secundă și cea de senioare care se desfășoară în București sau în împrejurimi. Am fost și în deplasări mai lungi, dar nu la toate meciurile. Sincer, am mai fost și la alte grupe de junioare, pentru că antrenorilor le place atmosfera pe care o creez și ei cred că le ajută pe fete să fie mai concentrate și mai ambițioase. Dacă mă cheamă, mă duc. 

La junioare și tineret vin echipat complet și încerc le încurajez pe fete, să mă fac auzit, pentru la nivelul acesta publicul este format mai ales din rude și prieteni, așa că nu sunt foarte zgomotoși. Bat toba, flutur steagul, strig și suflu în vuvuzelă, câteodată toate în același timp, iar unii spectatori care nu mă știu se minunează că pot singur să fiu ca o galerie. Când mai trebuie să-mi trag sufletul flutur doar steagul mare cu tigru ca să-mi mențin prezența.

La senioare merg în galerie și încurajez doar vocal echipa. Acolo nu e nevoie de tot arsenalul, pentru că vin mulți oameni. Nu mi-e frică de suporterii adverși, pentru că la nivel de ligă secundă nu sunt rivalitățile din Liga Florilor. Vedeți că de la Rapid nu a venit niciun ultras acum, deși la senioare a fost sala arhiplină. Cu mulți am ajuns să mă cunosc destul de bine, ne respectăm între noi, iar unii dintre ei chiar mi-au cerut, mai în glumă, mai în serios, să vin și la meciurile lor pentru că e prea liniște", a declarat suporterul. 

Foto - Gabriel Chirea

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!